Klaus Iohannis se află în Germania, unde participă la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german.
Klaus Iohannis răspunde întrebărilor jurnaliștilor.
Nu știm ce își imaginează ministrul Justiției să scrie în acea ordonanță. După părerea mea, dacă dorește să facă ceea ce a comunicat public, chestiunea este gras neconstituțională. Există câteva principii care trebuie respectate de toată lumea. La noi sunt ancorate în ancorate în Constituție și unul dintre aceste principii pe care se bazează de fapt toată construcția statului și statul de de drept este că o lege acționează numai pentru viitor, deci legea nu poate să acționeze retroactiv. Vă imaginați dacă o lege ar putea să se aplice pentu trecut, atunci fiecare Guvern ar veni și ar schimba trecutul statului. PSD încearcă, de când a venit la putere, să caute soluții pentru politicienii lor cu probleme penale, în frunte cu șeful lor de partid. Acest lucru nu se poate. PSD nu poate să vină cu astfel de soluții care sunt neconstituționale. Faptul că se vehiculează astfel de intenții arată că de fapt PSD-ului nu îi pasă de România, ci de proprii lor politicieni. PSD caută soluții pentru aceștia. Am încă speranța că ministrul Justiției va mai citi un pic din Constituție și legislație și vor renunța la un astfel de demers care nu este posibil, a spus Iohannis despre ordonanța propusă de ministrul Justiției.
Astăzi nu avem elemente noi, a răspuns Klaus Iohannis la întrebarea referitoare la analiza pentru propunerea Adinei Florea la șefia DNA.
Sunt motive de îngrijorare. Am spus-o și o repet. PSD nu se pricepe la economie și PSD guvernează prost, iar rezultatul se vede și în cursul de schimb și în multe alte date care arată că lucrurile nu merg așa cum trebuie și așa cum își doresc românii, a răspuns președintele referitor la atingerea unui minim istoric a leului în raport cu euro.
UPDATE 2: Președintele România, Klaus Iohannis, urmează să susțină o serie de declarații, în direct, din Germania.
UPDATE: "Acest nou tratat nu este doar o expresie a voinţei Germaniei şi Franţei de consolidare a relaţiilor lor speciale şi istorice. El reflectă, în egală măsură, expresia sinceră a angajamentului dumneavoastră pentru consolidarea proiectului european. Vă asigur cu toată fermitatea că România a fost, este şi va rămâne în continuare aproape de Franţa şi Germania în urmărirea constantă a acestui obiectiv. Adevărata forţă a motorului franco-german este dată şi de forţa sa de atracţie. Cheia unui proiect european viabil constă şi în deschiderea axei de cooperare franco-germane către o abordare inclusivă a iniţiativelor pe care le promovează la nivel european. Aceasta este modalitatea cea mai bună prin care poate fi întărită unitatea şi coeziunea statelor membre", a afirmat Iohannis.
El a amintit că Tratatul de la Elysée care stă la baza Tratatului de la Aachen a pecetluit, la 18 ani după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, prietenia franco-germană şi a făcut posibil cel mai grandios proiect politic integraţionist din istorie, respectiv Uniunea Europeană.
"Renaşterea 'spiritului de la Elysée' trebuie să ne redea energia de a continua viziunea şi eforturile predecesorilor noştri de a clădi o Europă puternică, unită şi coezivă. Începând de astăzi, ne va inspira nu numai 'spiritul de la Elysée', ci şi 'spiritul de la Aachen'! În contextul european actual, consolidarea proiectului european este o necesitate profundă, a cărei esenţă nu poate sta decât în unitatea şi solidaritatea statelor sale membre", a spus Iohannis.
El a arătat că, în pofida unor diferenţe inerente de viziune cu privire la viitorul european comun şi ritmul şi direcţia dezvoltării, speră ca forţa coeziunii se va dovedi în cele din urmă mult mai puternică.
"Uniunea Europeană va dăinui şi în viitor prin deschiderea sa şi prin voinţa statelor membre de a acţiona în comun pentru a întări UE în plan intern şi extern. Aceasta este, de altfel, şi ideea fundamentală care ghidează mandatul României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Este esenţial ca viziunea pentru viitorul Uniunii să fie bazată pe priorităţi consensuale, care să evidenţieze valoarea adăugată a proiectului european şi să reflecte nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor. Victoria consensului în relaţia franco-germană este un exemplu de urmat în acest sens. În acelaşi timp, 'spiritul de la Aachen' ne va însoţi pe drumul către Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019. Modul în care Europa se înţelege pe sine se bazează pe valori comune, fundamentale. La Summitul de la Sibiu, mesajul nostru comun trebuie să fie, doamnelor şi domnilor, acesta: avem nevoie de o Uniune puternică, inclusivă, coezivă şi pregătită să facă faţă tuturor provocărilor. Numai astfel putem aduce o perspectivă clară, pozitivă şi generatoare de speranţă cu privire la viitorul nostru comun!", a conchis Iohannis.
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs de la primăria orașului Aachen, Germania, după care în după-amiaza acestei zile se va întâlni cu românii prezenți în baza militară NATO de la Geilenkirchen.
Klaus Iohannis se află în Germania la invitație cancelarului german, Angela Merkel, și a liderului francez, Emmanuel Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu