Klaus Iohannis, președintele României, va susține o declarație de presă în cursul zilei de luni.
"Românii au tot dreptul să ştie cum stau lucrurile, în realitate, cu bugetul ţării. Bugetul a fost trimis de PSD Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de trei luni, aşa că să nu mai ţipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul, declaraţiile mincinoase şi fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența. PSD este singurul vinovat pentru situaţia în care ne aflăm. În luna martie nu avem buget. PSD nu a fost capabil să vină cu un buget realist. E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD-ului, dar nu a României. Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate", a declarat Klaus Iohannis.
"Sunt acestea doar câteva din motivele pentru care am retrismis bugetul în Parlament. Mă adresez încă o dată parlamentarilor: corectați lucrurile până nu este prea târziu. Faceți un buget realist pentru bunăstarea țării, nu pentru bunăstarea PSD. Deși nu știm ce va face Guvernul cu legea plafoanelor, declarată neconstituțională, atât de prost a lucrat PSD-ul, am decis, deci, să promulg legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței PSD-ului. Dacă legea nu ar fi promulgată, pensionarii ar fi afectați", am mai spus președintele.
"Reiau socilitarea adresată Guvernului şi Parlamentului: asiguraţi-vă că sumele pentru plata integrală a pensiilor să fie prevăzute în buget, că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, sumele să fie incluse în buget în totalitate. Calculele arată că lipsesc aproape 1,4 miliarde de lei pentru acoprerirea în integralitate a pensiilor pe 2019. Practica de completare a sumelor la rectificări sau orice alte artificii contabile PSD nu mai reuşesc să convingă pe nimeni.
Practica recentă a Guvernului de a majora pensiile în septembrie este un alt mod de a vinde iluzii. Creşterea pensiilor ar fi trebuit şi ar fi putut să se producă mai de vreme potrivit prevederilor legale. Repet, să se înțeleagă, pensiile se puteau crește mult mai repede. Și copiii ar fi putut primi alocațiile mărite de la 1 martie dacă PSD ar fi dorit acest lucru. Guvernarea PSD a eșuat. Din cauza PSD, dezvoltarea României a rămas mult în urmă și rezultatele se văd, este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare în spitale, în școli, în autostrăzi într-o perioadă când economia crește. PSD a uitat un principiu de bază, când guvernezi o faci pentru țară, nu pentru tine", a declarat Klaus Iohannis
_______________________________________________________________________________________________
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține luni, 11 martie a.c., ora 17:00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni”, a anunțat Administrația Prezidențială.
În acest context, amintim că, și pe 6 martie, președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Atunci, șeful statului a transmis că va retrimite bugetul pe 2019 în Parlament pentru a fi corectat și îmbunătățit. Luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că bugetul a fost elaborat „foarte bine” şi nu poate fi modificat din cauza „mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României”.
Cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis vor fi prezentate, în format live text, pe DCNEWS.RO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu