Klaus Iohannis și-a anunțat demisia într-o declarație de presă.
Luni, 10 februarie, Klaus Iohannis a ieșit public cu o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Intervenția a venit pe fondul demersului inițiat de opoziție pentru suspendarea sa din funcție. Președintele a ales să demisioneze.
"Bună ziua! Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui.
Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată - repet, niciodată - n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.
Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui.
Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern.În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni.
Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.
Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România", a declarat Klaus Iohannis.
Protestatarii strânși la Piața Victoriei au rupt gardurile și au trecut de cealaltă parte a carosabilului. Jandarmii sunt chiar în fața gardului Guvernului pentru a stopa busculadele. Manifestanții au aruncat cu petarde și au devenit agresivi. Forțele de ordine au chemat și alte unități care să asiste la aceste acțiuni. Potrivit surselor România TV, un cetățean străin, cu armă albă, ar fi instigat la violență. Protestatarii au chemat jandarmii, iar individul a fost prins și reținut.
Totodată, în aceste momente de incertitudine politică, aceleași surse afirmă că există voci în cadrul PSD care doresc să treacă în opoziție.
Analistul Bogdan Chirieac a comentat, într-o intervenție la România TV, despre demisia Președintelui Iohannis, respectiv despre evenimentele din Piața Victoriei.
„Rămânerea la Cotroceni a domnului Klaus Iohannis ar fi terminat politic coaliția aflată la putere. Pur și simplu i-ar fi zdrobit. Nu te mai poți opune poporului. Klaus Iohannis a devenit cel mai detestat om politic din România, se pare că nu doar din acest moment, ci și din istorie. Așa a ajuns dânsul. Pe partea cealaltă, avem acest argument. Această demisie este foarte bine gestionată, fiindcă există riscul închiderii temporare a piețelor financiare pentru România. România are nevoie de 100 de miliarde de euro pe an, împrumuturi, ca să se autofinanțeze. Așa am ajuns. Țara noastră avea zero datorii în 1989. Asta este viața. Închiderea piețelor financiare poate fi zdrobitoare pentru România, să știți. Deci, suntem într-un moment extrem de dificil. E foarte dificil modul în care se gestionează această demisie a lui Klaus Iohannis, care, până la urmă, e o demisie de ultimă instanță. Altminteri, tensiunea din societatea românească era la cele mai înalte cote”, a explicat Bogdan Chirieac.
„Mai mult, o eventuală cădere a guvernului ar fi o catastrofă. Cred că, în acest moment, ar trebui să ne opunem cu toții căderii guvernului. Deci, este cel mai rău moment în care guvernul ar putea să cadă, după ce președintele își dă demisia și pleacă în 48 de ore. Guvernul și așa stă într-o coaliție foarte fragilă. Nu dorim acest puseu de instabilitate politică profundă pentru România. Câtă vreme nu ai președinte nou, guvernul actual trebuie să rămână la putere. Când o să vină președintele nou ales, putem să vedem ce facem, dar până atunci, orice inițiativă de acest fel este profund toxică. În momentul de față, trebuie să avem pe cineva care să gestioneze, cum se poate, cheltuielile statului, austeritatea și restul. Actualul guvern trebuie să rămână la Palatul Victoria pentru stabilitatea României. Eu sunt total împotriva căderii acestui guvern, cel puțin până la alegerile prezidențiale. După alegeri, putem să analizăm, pentru că tensiunea socială deja este imensă. Acum, dacă nu am avea nici președinte, nici guvern, ar fi un coșmar. Ar fi un coșmar pentru orice stat, mai ales pentru un stat ca România", a susținut Bogdan Chirieac.
„Faptul că domnul Klaus Iohannis a rămas un timp la Palatul Cotroceni, după toate nenorocirile întâmplate în noiembrie și decembrie, a contribuit la stabilitate. Totuși, tensiunea politică a atins paroxismul. După 1 ianuarie, lumea pur și simplu nu a mai suportat. A fost nevoie de acest demers. Dacă dânsul anunța de la bun început, după ce au fixat data alegerilor pe 4 mai, că intenționează să demisioneze pe 4 februarie, fiindcă ai nevoie de 90 de zile pentru organizarea alegerilor, atunci nu mai era nicio problemă. Reușea să oprească această tensiune din a mai crește și mai mult.
Doar că dânsul, foarte fălos, a ieșit la acea conferință de presă nefericită de la Bruxelles, unde, cu aroganța binecunoscută și care l-a dus la 6% încredere în rândul populației, ne-a anunțat că nu pleacă, fiindcă i-a spus Curtea Constituțională că rămâne președinte în continuare. Aroganța lui a călcat pe nervii tuturor. Aroganța lui de 10 ani de zile s-a decontat în aceste zile. Dacă președintele Iohannis nu demisiona, Crin Antonescu nu mai avea absolut nicio șansă la președinția României. Șansele sunt oricum mici, pentru că sunt 3 candidați pe partea dreaptă. Mă refer la dânsul, domnul Nicușor Dan și doamna Lasconi. În acel moment, cu o coaliție care l-ar fi menținut pe Iohannis la putere, era ștearsă de pe fața pământului de popor. Sigur, această demisie ar putea să relaxeze puțin tensiunea socială. Acum, depinde foarte mult ce va face și domnul Bolojan cât va fi la Cotroceni. Dânsul este total nepregătit. Nu a lucrat în politica mare", a mai spus Bogdan Chirieac.
VEZI DECLARAȚIILE LUI KLAUS IOHANNIS AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News