Luni, 9 septembrie 2024, începe școala.
Klaus Iohannis va participa la Festivitatea de deschidere a noului an școlar (2024-2025), organizată la Colegiul Național Mihai Viteazul, Sector 2, București. Alături de președintele României va fi și ministrul Educației, Ligia Deca. Evenimentul va începe la ora 9:00.
De la ora 11.00, ministrul Educației va participa, alături de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Orizont, Sector 6, București.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI:
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat miercuri că examenele naţionale din noul an şcolar se vor desfăşura mai devreme, înainte de sfârşitul lunii iunie, precizând şi că a decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat în 2025 să se facă înainte de depunerea contestaţiilor.
„Sunt o serie de noutăţi şi în ceea ce priveşte examenele naţionale pentru anul care tocmai începe. Probele scrise ale examenelor copiilor se desfăşoară mai devreme şi se vor finaliza înainte de sfârşitul lunii iunie, tocmai pentru a putea să ţinem cont de evoluţia spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, care pot afecta randamentul candidaţilor. Pentru Bacalaureat am ţinut cont şi de solicitările de a identifica o soluţie funcţională care să permită încadrarea în termen a tuturor candidaţilor care merg spre învăţământ superior în ţară sau în afara ţării", a precizat Deca, după şedinţa de guvern.
Ea s-a referit şi la faptul că elevii vor putea să-şi vadă lucrările de la examenele naţionale înainte de a face contestaţii.
„De asemenea, am decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat 2025 să se facă înainte de depunerea contestaţiilor. Copiii îşi vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestaţia, pentru a putea decide în consecinţă de cauză", a adăugat Deca.
Ministrul a menţionat că simulările examenelor naţionale se vor desfăşura în luna martie 2025.
„De asemenea, o altă noutate este faptul că am stabilit pentru predictibilitate, înainte de a începe şcoala, datele simulărilor examenelor naţionale. Se vor desfăşura în luna martie a anului viitor, 17-19 martie - Evaluarea Naţională, 24-27 martie - Bacalaureat. Vom continua cu evaluarea digitalizată, care s-a dovedit a fi un succes - dacă preluăm feedback-ul celor implicaţi, atât al cadrelor didactice, cât şi al elevilor", a mai spus Deca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu