Preşedintele Klaus Iohannis a făcut mai multe anunţuri în discursul susţinut la recepţia oferită de Ambasada SUA, cu prilejul Zilei Independenţei.
"Doamnă ambasador Kavalec,
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Stimați reprezentanți ai Guvernului,
Excellencies,
Ladies and gentlemen,
It gives me great pleasure to be here today and to extend to our American friends Romania’s warm congratulations on the occasion of the Independence Day of the United States of America.
The Declaration of Independence, adopted 247 years ago, remains one of the core documents marking the progress of human freedom through the ages. Its adoption announced to the world the birth of a new nation, a sovereign and engaged participant in global affairs.
Indeed, the opening statement of the Declaration of Independence lists “a decent respect to the opinions of mankind” as one of the reasons that underpin its adoption.
These ideas of free and independent States, of decency in international conduct, form a core part of another document, one in the redaction and adoption of which the United States played a key part – the United Nations Charter.
Today, more than ever, when Russia continues its illegal and horrible war unleashed against Ukraine, we must act with full determination in order to defend the principles consecrated in these core documents.
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acționează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU.
Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă și chiar dreptul său la existență sunt negate explicit.
Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaționale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influență, în care Moscova să poată stabili discreționar gradul de libertate, de suveranitate și traseul frontierelor vecinilor săi.
Alături de partenerii noștri europeni, de cei transatlantici și de pe tot globul, Statele Unite și România au acționat și continuă să acționeze în sprijinul Ucrainei și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre.
În particular, Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent la adresa stabilității și a rezilienței sale, atacuri provocate și susținute de Federația Rusă.
Împreună, România și Statele Unite sprijină Ucraina și Republica Moldova pentru asigurarea securității, a stabilității și a parcursului lor european, ca democrații și economii reziliente. Sprijinirea lor înseamnă întărirea securității regionale și transatlantice, a securității României și a cetățenilor români.
În acest cadru strategic, salut, și cu acest prilej, decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanțial.
Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securității, al cooperării economice, al securității energetice și al rezilienței democratice. Este viziunea pe care România o împărtășește și pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar și la nivelul Uniunii Europene, al NATO și în dialogul în plan regional.
Marea Neagră poate și trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa și Asia Centrală, devenind un spațiu al securității și al prosperității pentru statele riverane și nu numai.
În acest context regional și internațional complicat, România va continua să fie un factor de stabilitate, un contribuitor la reziliența și securitatea regiunii Mării Negre și un participant activ la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice.
Alături de calitatea țării noastre de membru al Uniunii Europene și Aliat în cadrul NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă și de securitate a României.
Salut și cu această ocazie angajamentul ferm anunțat de Președintele Biden de a apăra fiecare centimetru de teritoriu Aliat.
Ca manifestare concretă a acestui angajament, mii de militari americani se află astăzi în România, contribuind, alături de camarazii lor români, francezi, olandezi, belgieni și din alte națiuni aliate, la asigurarea securității noastre, dar și a spațiului euroatlantic.
Vă asigur de deplina cooperare a autorităților române în crearea celor mai bune condiții pentru o prezență persistentă, chiar permanentă, în România, a forțelor principalului nostru Partener Strategic.
Doamnelor și domnilor,
Evoluțiile din ultimul an au evidențiat cu claritate importanța eliminării dependențelor de actori cu valori și interese diferite de ale noastre, dispuși să instrumentalizeze aceste dependențe împotriva noastră.
Mai ales în domeniul energiei, crearea de alternative sigure, non-poluante și scalabile reprezintă o prioritate.
Proiectul vizând Centrala de la Cernavodă și cel al centralei cu reactoare modulare mici de la Doicești sunt emblematice pentru colaborarea dintre România și Statele Unite în domeniul securității energetice.
Salut încă o dată anunțul făcut de Președintele Statelor Unite, Joe Biden, la Summitul G7 de la Hiroshima cu privire la sprijinul Statelor Unite și al Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru acest proiect.
Acest anunț, alături de Scrisorile de interes din partea US EXIM și US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari, aduc România în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluționare a energiei nucleare.
Implementarea cu succes a proiectului reactoarelor modulare mici în parteneriat cu Statele Unite va permite producția de energie curată și va spori securitatea energetică, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune a Mării Negre.
Nu în ultimul rând, trebuie să continuăm să consolidăm cooperarea noastră economică și comercială și să depășim recordul atins anul trecut, de 5,13 miliarde de dolari.
Cooperarea noastră strategică se bazează și pe dezvoltarea continuă a relațiilor interumane. În acest scop, România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului nostru comun de includere a țării noastre în Programul Visa Waiver.
În încheiere, în numele României și al meu personal, doresc să le urez tuturor prietenilor noștri americani: Happy 4th of July! Happy Independence Day!", a transmis Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu