Klaus Iohannis a declarat că a avut discuţii cu Donald Trump în ceea ce priveşte parteneriatele economice dintre România şi China.
"Locul nostru, al României, este în spaţiul euroatlantic, acolo aparţinem noi, punct. Trebuie să observăm însă că există evident şi alte state cu care putem avea interese comerciale, economice. Cu China putem avea schimburi comerciale, economice, dar nu ne considerăm parte din spaţiul de valori promovat de ei. Nu avem obligaţii din istorie faţă de ei. Avem obligaţia de a fi parte din lumea euroatlantică şi acolo trebuie să ţintim. Nu cred că putem să ignorăm anumite semnale, nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia de exemplu.
Când pentru noi este convenabil, putem avea relaţii economice, dar valorile pentru noi sunt altele. Am avut discuţii cu Donald Trump despre proiectele Chinei, pentru că ne interesează parteneriatul strategic cu SUA cel mai mult dintre toate. Exact ce am declarat acum i-am spus şi dânsului", a declarat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu