Klaus Iohannis i-a scris lui Victor Spirescu, primul român ajuns în Marea Britanie în 2014

Tabloidul britanic The Daily Mail a publicat în ultima zi a anului trecut un interviu cu primul român ajuns la Londra, în 2014, când s-au ridicat restricțiile pe piața muncii, notând că printre multele mesaje primite de Victor Spirescu cu ocazia Anului Nou s-a numărat și unul de la însuși președintele României.

Alegeri prezidentiale 2024

Victor Spirescu, primul român care a ajuns la Londra în 2014, a oferit un interviu pentru The Daily Mail. Dacă anul trecut tabloidele britanice îl priveau cu suspiciune, acum, Victor Spirescu este zugrăvit în cele mai favorabile culori, mai ales că afirmă că nu are de gând să rămână în regat.

Potrivit Daily Mail, lucrurile au mers bine pentru Victor Spirescu în Marea Britanie, românul reușind să câștige anul trecut peste 60.000 de lire sterline.

„Nu avea nicio idee despre Marea Britanie sau despre ce se va întâmpla cu el. Asta a fost atunci. Acum, la un an de când a venit, Victor nu numai că a câștigat o mulțime de bani, dar a învățat multe despre cultura noastră – și nu tot ce a aflat îi place", notează The Daily Mail.

„Și-a format opinii destul de ferme despre comportamentul nostru, care, subliniază el cu severitate, nu seamănă cu modul în care oamenii civilizați se comportă în București", adaugă tabloidul, citează Digi 24.

Victor Spirescu a povestit și că este speriat de englezoaice: „Oamenii sunt așa de zgomotoși în Marea Britanie. Iau metroul și auzi fetele vorbind. Mamă! Ce zgomot fac! Iar fetele beau atât de mult aici. Vineri seara, fetele sunt așa de bete și mie asta nu-mi place. Nu vezi asta în România. Mă sperie englezoaicele. Îmi lipsesc cultura din România, tradițiile", a declarat Victor Spirescu.

„Nu mă înțelegeți greșit. Englezoaicele sunt frumoase – au gene bune. Dar se comportă altfel decât româncele. Chiar sunt egale cu bărbații. Nu știu ce să spun despre asta. Mie îmi trebuie o fată care să gătească pentru mine, să-mi spele hainele, deocamdată fac treburile astea singur. Cultura este o problemă", recunoaște Victor.

Victor Spirescu, felicitat de Klaus Iohannis

Potrivit The Daily Mail, Victor Spirescu a devenit foarte popular în România, iar printre multele mesaje primite de Anul Nou s-a numărat și unul de la însuși președintele României, care l-a felicitat pentru că a împlinit un an de când e în Marea Britanie.

Primul român ajuns în Marea Britanie, în 2014, unul cu mândrie

Victor Spirescu a mărturisit pentru jurnaliștii britanici că este un român cu mândrie, care trimite acasă bani la două săptămâni, pentru a se putea întoarce înapoi în România lui dragă. Pentru asta, împarte o casă cu alți șase conaționali, pentru care plătește chirie 600 de lire pe lună. Plătește impozite în Marea Britanie pentru cât câștigă, ca orice cetățean britanic obișnuit șii niciodată nu a beneficiat de niciun ajutor social, precizează tabloidul.

Publicația îl admiră chiar pe român și spune că are două calități cărora unora britanici le lipsesc: dorința de a munci serios, oricât de greu ar fi, și voința de economisi bani. 

„Suntem adesea confundați cu țiganii. Nu am nimic cu ei, dar noi avem altă cultură. Eu sunt un român cu mândrie. Percepția despre noi în toată Europa este foarte greșită. Știați că insulina a fost descoperită de un român? Că stiloul a fost inventat de un român? Că elicopterul a fost inventat de un român? Da! Căutați pe Google. Mă deranjează modul în care ne văd oamenii", le-a mărturisit Victor jurnaliștilor britanici.

Nigel Farage, pus la punct de Victor Spirescu, primul român care a "invadat" Marea Britanie în 2014 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel