Anul 2015 se anunţă unul al schimbărilor pentru liderii politici din România, susține astrologul Mariana Cojocaru. Unii se vor relansa, alţii vor trece prin schimbări de strategie sau de echipă, așa cum este și cazul preşedintelui Klaus Iohannis. În luna octombrie a anului viitor, acesta va trebui să umble la atitudine, mentalitate, mod de acţiune sau la oamenii din jur.
Anul 2015 va fi unul al schimbării pentru Klaus Iohannis. Noul preşedinte al României ar putea face schimbări în echipa sa, în luna octombrie a anului viitor, a citit Mariana Cojocaru în astrograma acestuia.
Pentru premierul Victor Ponta, prima perioadă a lui 2015 va fi una de izolare, după care șeful PSD va reveni în forţă, spune astrologul.
Traian Băsescu va juca în 2015 cu armele pe masă, iar astrograma arată că fostul șef de stat nu va părăsi scena politică.
"Pentru domnia sa există trei variante: varianta 1 este că se reinventează, varianta 2 e că se readaptează şi varianta 3 este că folosește arma din dotare, adică coada cu venin", a spus astrologul în ediția de joi a emisiunii "Subiectiv", de la Antena 3.
"Adică asta înseamnă că va ajunge premier?", a intervenit moderatorul Răzvan Dumitrescu.
"Nu ştiu dacă va ajunge premier. Este un an decisiv, este un an în care se va juca cu armele la vedere, vor pune săbiile pe masă", a replicat Mariana Cojocaru.
Pentru Elena Udrea, 2015 va fi un an al strategiilor şi, la fel ca Traian Băsecu, ea va rămâne cu siguranţă pe scena politică.
Pentru preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prima parte a lui 2015 va fi una foarte importantă, legată de relaţia financiară cu străinătatea.
Cât despre guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, acesta va avea un an în care va trebui să înfrunte schimbări, dar va face faţă cu brio.
Astrograma liderilor politici arată că abia din 2016 lucrurile se vor linişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu