Klaus Iohannis se va întâlni, luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului îl va primi pe oficialul european la ora 18,15. De la ora 18,20 sunt programate convorbiri oficiale, iar la ora 19,00 cei doi vor susţine o declaraţie comună de presă.
Tot luni, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul de lansare a Dezbaterii Naţionale privind Educaţia şi Cercetarea din România pentru perioada 2016-2017. Iohannis va participa, pe 18 şi 19 februarie, la reuniunea Consiliului European şi la summitul Partidului Popular European (PPE). Potrivit unor surse oficiale, este posibil ca la Consiliul European să se încheie un acord politic cu privire la Brexit.
'Ieşirea Marii Britanii din UE ar fi un mare risc pentru dezintegrarea Uniunii. Interesul României este ca UE să supravieţuiască', au afirmat sursele menţionate. De asemenea, se doreşte ca în ceea ce priveşte soluţiile referitoare la limitarea beneficiilor sociale de către Marea Britanie să nu discrimineze cetăţenii celorlalte state europene în raport cu cei britanici şi să nu se aplice retroactiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu