Klaus Iohannis la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 24-25 septembrie 2024, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni” ("Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere").

Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate.

Președintele Klaus Iohannis va susține miercuri, 25 septembrie 2024, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, Președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.

În intervenția sa, Președintele României va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.

Detalii privind agenda Președintelui României pot fi vizualizate la următorul link: https://bit.ly/AgendaPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel