EXCLUSIV  Klaus Iohannis la Cluj. Ce nu s-a văzut la TV: Boc, către Orban: Ai venit să iei Primăria?

Klaus Iohannis - Baie de mulțime la Cluj
Klaus Iohannis - Baie de mulțime la Cluj

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o adevărată baie de mulţime, luni, la Cluj-Napoca, alegând să meargă de mai multe ori pe jos prin centrul orașului şi oprindu-se pentru a se fotografia cu oamenii de pe stradă. Însă, mai multe aspecte inedite și contrastante s-au petrecut astăzi.

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca. Acesta a fost așteptat în fața sediului UBB de primarul Emil Boc, de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și de alte oficialități. Un moment inedit a fost apelativul pe care l-a folosit, din nou, Klaus Iohannis la adresa primarului Emil Boc și anume 'domnule primar general'. 

 

Un fapt neobișnuit a fost momentul când președintele a fost așteptat la ieșirea din sediul UBB pe ritmuri braziliene de tobe. După aproximativ o oră și jumătate cât a durat deschiderea oficială a noului an universitar, președintele Iohannis a plecat din sediul UBB, deplasându-se câteva sute de metri, până la maşina oficială, pe jos, într-o adevărată baie de mulţime. Acesta s-a oprit frecvent, pentru a se fotografia cu sutele de studenți adunați în zonă, unii amuzându-se de prezența acestuia, iar alții bucurându-se și voind neapărat un selfie cu președintele. 

Ceremonia de deschidere a noului an universitar 2019 – 2020 a fost marcată și printr-un un marș aniversar prin centrul orașului, la care au participat un număr aproximativ de peste 2.000 de persoane, printre care profesori, studenți, cercetători și personal administrativ. În fruntea acestora s-a aflat primarul Emil Boc, președintele Academiei Române, Ioan Aurel-Pop, prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș și alte oficialități laice, dar și religioase. La acest marș președintele Iohannis nu a participat,  alegând să meargă într-o vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj.

Ulterior, după această vizită a președintelui Klaus Iohannis la UMF Cluj, o a doua deplasare, pe jos, a fost timp de 15 minute, de la Casa de Cultură a Studenţilor până în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scena amplasată cu ocazia Zilelor Clujului. Acesta le-a adresat un mesaj studenţilor clujeni. Momentul din Piaţa Unirii, ce a marcat şi împlinirea a 100 de ani de învăţământ universitar la Cluj Napoca, s-a încheiat cu un spectacol de confeti, muzică şi baloane uriaşe.

După ce a coborât de pe scenă, președintele Klaus Iohannis a stat aproximativ o oră, din nou, printre studenți, fotografiindu-se cu aceștia pe traseul către primărie. Dacă majoritatea studenților și a oamenilor din piață au fost entuziasmați de prezența președintelui, oamenii de la terasele din zonă și de pe traseu nu au fost prea interesați. Plimbarea președinteului Iohannis către Primărie a durat aproximativ 10 minute, alături de acesta fiind edilul Emil Boc și europarlamentarul Rareș Bogdan, înconjurați de alte oficialități și o armată de SPP-iști. Surpriza s-a produs când au ajuns în fața Primăriei, unde au fost așteptați de președintele PNL, Ludovic Orban. Emil Boc a glumit cu acesta, spunându-i: 'Ai venit să iei Primăria?' Apoi, aceștia au intrat în instituție.

Dacă pentru o parte din clujeni, vizita președintelui Iohannis a fost una plăcută, fotografiindu-se și vorbind cu acesta, pentru o altă parte dintre clujeni a fost un moment neplăcut, cel puțin pentru șoferi. Traficul a fost dat peste cap, după ce mai multe străzi centrale au fost închise, acest fapt stârnind haos și claxoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel