De această dată Klaus Iohannis a plecat din țară cu avionul privat direct de la Sibiu.
Klaus Iohannis participă, joi, la Consiliul European care se desfășoară la Bruxelles. La acest eveniment, șeful statului a plecat încă de miercuri și, potrivit Antena 3 CNN, a folosit din nou avionul privat, dar de această dată a decolat direct de pe aeroportul din Sibiu.
"Domnul președinte a zburat din nou, la Bruxelles (Belgia). Zborul a fost operat cu un avion privat, iar decolarea a avut loc de la Sibiu", se arată și într-o postare pe pagina de Facebook a BoardingPass.
Miercuri, Klaus Iohannis a participat la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană - Consiliul de Cooperare al Golfului. Joi, el a participat la poza de grup. A stat lângă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prezent și el la evenimentul de la Bruxelles, apoi a postat fotografia pe rețelele sociale. Tot joi Klaus Iohannis a avut o "scurtă discuție" cu cancelarul austriac Karl Nehammer.
"Mă aflu astăzi, la Consiliul European, la Bruxelles, pentru a discuta despre sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, migrație, competitivitate, afaceri externe, precum şi despre sprijinul nostru pentru parcursul european al Republicii Moldova, înainte de alegerile prezidențiale şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană", a scris Klaus Iohannis, joi, pe contul său de pe rețeaua X.
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, au fost discutate situația ”alarmantă” și ”riscurile escaladării violenței în regiune”. În cadrul reuniunii, au fost reiterate apelurile privind încetarea ostilităților și respectarea regulilor internaționale, inclusiv în materie de drept umanitar, arată Administrația Prezidențială. Totodată, Consiliul European a revizuit progresele realizate în procesul de consolidare a competitivității UE, a rezilienței economice și a pieței unice.
"La propunerea României, agenda reuniunii va include şi discuții privitoare la situația din Republica Moldova, precum şi despre sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană, îndeosebi pentru susținerea reformelor interne şi pentru consolidarea rezilienței şi a stabilității. În perspectiva apropiatelor alegeri şi a referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova, va fi discutată, de asemenea, şi problema ingerințelor rusești în procesul electoral", a informat, în prealabil, Administrația Prezidențială de la București.
Migrația reprezintă un alt subiect important pe agenda liderilor europeni, au analizat punerea în aplicare a abordării cuprinzătoare în domeniu, convenite în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din februarie 2023.
Reamintim că recent Klaus Iohannis a zburat de la Constanța spre New York, cu același avion privat folosit și-n trecut, despre care spunea ”nu știu cum definiți dvs. luxul, eu am călătorit cu o aeronavă mică”. El a participat atunci la cea de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News