Klaus Iohannis, la Ford: România are un potențial economic deosebit

Klaus Iohannis, alături de premierul Mihai Tudose, s-au aflat, joi,  la Craiova, cu ocazia lansării noului Ford Eco Sport. 

„Bună dimineața! Sunt foarte bucuros că am ajuns la Craiova, astăzi, aici, la Ford! Poate că știți, pentru mine este deja a două oară în această săptămână că ajung la Craiova. Și știți ce? Îmi place tot mai mult!

Am venit cu mare plăcere, pentru a fi alături de toți cei care formează familia Ford România – oameni care, prin profesionalism, prin ambiție, construiesc aici, în Craiova, o poveste de succes. Dumneavoastră, toți, adăugați la istoria de peste un secol a companiei Ford reperele de excelență ale industriei auto românești.
Știu că în rândurile dumneavoastră sunt persoane care lucrează în fabrică încă din anii '80, atunci când se produceau mașinile Oltcit, dar sunt și studenți sau proaspăt absolvenți de facultate, ale căror pregătire și ambiție vor susține performanțele viitoare.

Mă bucur să văd aici o echipă din oameni valoroși, plini de entuziasm, o echipă cu care ne mândrim și pe care o felicit.

Prin lansarea acestui nou model Ford, industria auto din România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană, mai ales că evoluțiile recente sunt foarte promițătoare.

De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producția anuală de automobile.

Prin munca dumneavoastră și a tuturor celor care lucrează în acest domeniu, industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB și un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare și foarte important pentru economia noastră.

[citeste si]

Evident, aceste performanţe trebuie consolidate în continuare, prin asemenea proiecte de investiții ambițioase, prin profesionalism și prin competitivitate. România are un potențial economic deosebit, fapt confirmat deja de Ford şi de mulţi alţi investitori.

Tocmai de aceea, este esențial să fim cu toții conștienți că șansa extraordinară a României este dezvoltarea economică, o dezvoltare sănătoasă, care să fructifice oportunitățile și avantajele competitive pe care le avem aici, în România.

Doamnelor și domnilor,

Dumneavoastră, oamenii locului, cunoașteți cel mai bine cum s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, tradiția craioveană în domeniul auto. Este foarte important faptul că, iată, Compania Ford duce mai departe această tradiție și, împreună, aveți o contribuţie consistentă la dezvoltarea municipiului dumneavoastră și a județului dumneavoastră.

Prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală și regională. Astfel, și ca urmare a investițiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României.

Aceasta ne arată, încă o dată, că investițiile străine și capitalul românesc trebuie susținute și încurajate deopotrivă. M-aș bucura să se înțeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui.

De fapt, investițiile străine consolidează capitalul românesc, așa cum am văzut că se întâmplă și aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme românești, dezvoltat în jurul firmei Ford.

Investițiile mari au făcut dintotdeauna casă bună cu dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. În economie, parteneriatul înseamnă cooperare și concurență, prin antreprenoriat, inovație și productivitate. Aceasta este calea succesului economic și nu există scurtături în drumul spre prosperitate, indiferent cât de mult pretind uneori politicienii că doar ei sunt capabili să inventeze.

Povestea de succes a Companiei Ford ne arată că, în economia de piață, performanța este întotdeauna măsura valorii. De aceea, este bine să înțelegem că piața nu este adversarul cuiva, ci doar mijlocul prin care realizările valoroase ajung să iasă la suprafață și să conducă la prosperitatea unei națiuni.
Așa ar trebui să arate și Proiectul de succes al României, întemeiat pe cultura valorii, în economie, în administrație, în școală, și nu doar uneori sau doar în anumite domenii, ci permanent, în viața de zi cu zi.

Doamnelor și domnilor,

Am susținut mereu necesitatea de a exista un dialog constructiv cu autoritățile, fie ele centrale sau locale. Soluțiile bune au nevoie, aproape întotdeauna, de un cadru participativ și incluziv.

Din acest punct de vedere, fabrica Ford este un bun exemplu de dezvoltare locală pe calea dialogului între mediul de afaceri şi administrație.

De aceea, în atragerea de investiții, administrația locală are un rol cheie, pe care personal îl încurajez să devină regulă și nu excepție.

Știm cu toții că una dintre cerințele esențiale este asigurarea unei infrastructuri de calitate. Pentru a beneficia de investiții mai mari, mai performante, pentru a reduce din diferențele regionale mari existente în România, infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern.

În acest sens, mă bucur că îi avem astăzi aici pe domnul Prim-ministru, miniștri, și, în discuțiile pe care le-am avut înainte să ajungem aici, evident că am atins aceste subiecte și am primit toate promisiunile necesare.
Este cel mai nimerit context pentru a sublinia imperativele pe care România le are în materie de infrastructură, nu doar pentru ca industria auto din România să devină mai atractivă și mai competitivă, ci pentru ca românii să poată călători eficient și în siguranță, pentru ca dezvoltarea României să se așeze pe baze solide și sănătoase.

Doamnelor și domnilor,

Evenimentul de astăzi este important şi prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

Dincolo de eficiența componentei sale militare, Parteneriatul nostru are șansa de a fi întregit prin astfel de realizări în planul cooperării economice.

În acest sens, salut prezența în România și a misiunii economice americane Trade Winds, menită să valorifice noi oportunități comerciale și de investiții.

În final, îmi exprim speranța că modelul Ford Eco-Sport, pe care îl lansăm astăzi, va deveni o nouă poveste de succes a companiei Ford şi a industriei auto românești.

Vă felicit pentru tot ce ați realizat până acum, doresc mult succes Companiei Ford aici, în Craiova, iar dumneavoastră, tuturor, vă doresc numai bine!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel