Klaus Iohannis, la Inițiativa celor 3 Mări: Ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare, la care Ucraina ar putea participa ca partener

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, la Riga, la Inițiativa celor 3 Mări, despre proiectele de interconectare la care ar putea participa ca partener și Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis spune, luni, la Riga, că la următorul summit al Inițiativei celor 3 Mări vor fi analizate toate posibilitățile prin care Inițiativă va ajuta Ucraina: „Ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare, la care Ucraina ar putea participa ca partener”.

„Ne-am întâlnit azi într-un moment cheie pentru continentul european, inclusiv pentru întreaga regiune a celor trei mări, pe fondul agresiunii premeditate, nejustificate, neprovocate și ilelgală a Federației Rusă în Ucraina. În acest context complex, miza summitului depășește cadrul obiectivului nostru central. Astfel, acesta reflectă și unitatera noastră în reafirmarea hotărâtă a valorilor și intereselor noastre comune”, spune Klaus Iohannis.

Șeful statului român a amintit că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat participanților în deschiderea summitului și a transmis un mesaj clar: „Ucraina are nevoie de sprijinul Inițiativei (celor trei mări - n.r.) și al statelor participante”.

„În acest context, am reiterat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei și cetățenilor săi pe multiple planuri, atât prin demersuri bilaterale, cât și prin demersuri multilaterale, aspecte pe care le-am transmis și direct președintelui Zelenski cu prilejul vizitei la Kiev. Ca țară gazdă a viitorului summit, România va analiza toate posibilitățile prin care Inițiativa va ajuta Ucraina. În mod deosebit, ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare, la care Ucraina ar putea participa ca partener al Inițiativei”, adaugă șeful statului.

El afirmă că Republica Moldova și Georgia ar trebui să primească același sprijin, „pentru că reziliența lor e greu încercată în aceste moment”, conform Mediafax.

Klaus Iohannis, moment de glorie al celor două mandate de președinte. Bogdan Chirieac: Așa cum este, este perfect pentru o funcție importantă la NATO sau la UE

Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat, sâmbătă, la Antena 3, că tot spațiul euro-atlantic, deci inclusiv SUA, ”se uită cu mare atenție la Flancul Estic, unde sunt două state importante: Polonia și România. Din aceste state poate fi ales președintele Consiliului European, care e o funcție mai mult decorativă, poate că e mai potrivită pentru președintele Klaus Iohannis - care nu este prea implicat, sau o funcție importantă politică la nivelul NATO, de secretar general NATO, deși acolo trebuie luate decizii, nu e chiar o funcție decorativă, chiar dacă, în NATO, primul cuvânt îl au SUA. Nu este exclus ca dl. președinte Klaus Iohannis, în ultimul an al mandatului său de președinte, să primească o astfel de funcție”. 

Întrebat de către jurnalista Mihaela Bîrzilă ce ar trebui să facă președintele Klaus Iohannis, având în vedere și ultimele apariții ale acestuia, Bogdan Chirieac a punctat că vizita președintelui la Kiev, alături de cei trei lideri din Germania, Franța și Italia, ”a fost momentul de glorie”. ”A fost cea mai importantă realizare a președintelui Klaus Iohannis din cele două mandate” este de părere analistul politic. ”A pus România într-o anumită imagine” continuă Bogdan Chirieac. Cât despre ce ar trebui să facă pentru o funcție precum cele anterior menționate, el spune că nu ar trebui să facă nimic în plus, ci să facă fix ceea ce a făcut și până acum.

Președintele este perfect pentru o funcție într-un mecanism greoi

”Președintele, așa cum este, este perfect pentru funcții de acest nivel în Europa, unde deciziile se iau într-un mecanism greoi, complicat, unde nu ai oameni în stradă sau în fața ghișeului. Asta e diferența la Bruxelles. La fel la NATO, unde comandamentul este american și europenii sunt după ce hotărăsc SUA. Deci dl. președinte Iohannis trebuie să fie el însuși, cum a fost și până acum. Nu vorbește mult, nu se agită, e calm, vorbește limbi străine, se înțelege perfect și-n engleză și-n germană, e din est și etnic german, și cu două mandate prezidențiale și cred că e un candidat puternic pentru o funcție importantă. Că o fi la NATO, că o fi la UE, dacă dorește, va avea în continuare o carieră.” a conchis Bogdan Chirieac (citește AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel