Klaus Iohannis, la Summitul Schimbărilor Climatice (COP27): Vremurile pe care le trăim sunt cele mai dificile în decursul unei generații

Klaus Iohannis se află luni şi marţi, în Egipt, la Sharm El-Sheikh, unde va participa la Summitul implementării climatice, care are loc în contextul celei de a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27).

 

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor,

Vremurile pe care le trăim sunt cele mai dificile în decursul unei generații. Ne confruntăm cu un război pe continentul european care are efecte globale, insecuritate energetică, penurie alimentară și instabilitate economică. Acestea, însă, nu ar trebui să ne distragă atenția de la schimbările climatice. Dimpotrivă, limitarea schimbărilor climatice este esențială pentru abordarea multora dintre aceste provocări și pentru protejarea bunăstării generațiilor prezente și cele viitoare.

Schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană, cu consecințe asupra sănătății umane, a naturii și a economiei. Țara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă, cu implicații negative asupra alimentării cu apă, a producției hranei și a generării de electricitate. Așadar, eforturile de adaptare sunt cruciale pentru creșterea rezilienței atât a societăților, cât și a ecosistemelor care se confruntă cu riscuri climatice.

Doamnelor și domnilor,

România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce privește limitarea schimbărilor climatice și angajamentul nostru comun de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră. Trebuie să asigurăm o tranziție climatică ordonată, cu multiple beneficii: investiții în cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea economiei verzi și crearea de locuri de muncă.

În plus, accesul la energie la prețuri accesibile poate fi asigurat prin investiții în capacități de producție a energiei cu emisii reduse de carbon, în rețele energetice reziliente și prin asigurarea unui cadru de reglementare adecvat pentru energiile regenerabile.

Costul lipsei de acțiune în domeniul climei depășește cu mult costul acțiunii. Schimbările climatice generează pierderi și daune economice și non-economice în întreaga lume.

Dragi colegi,

Cei mai puternici aliați pe care îi avem în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetățenii noștri. Trebuie să îi pregătim și să le dăm putere pentru a face față acestei lupte.

Tinerii din România sunt foarte motivați să acționeze în ceea ce privește limitarea schimbărilor climatice, iar această dedicare ar trebui să reprezinte pentru noi toți o sursă de inspirație.

Cred cu tărie în puterea educației de a genera un comportament prietenos cu clima. Sistemele de educație și de cercetare trebuie să fie mai bine aliniate la obiectivele climatice și să îi înzestreze pe cetățenii noștri, în special pe tineri, cu competențele necesare într-o economie și o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Aștept cu nerăbdare un rezultat cuprinzător al COP27. În încheiere, vă invit să lucrăm împreună în acest sens, cu dăruire și hotărâre!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel