Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia „Zilei Internaționale a Romilor”

Iohannis: Sărbătoarea etniei romilor, prilej de a aminti că, din această perspectivă, emanciparea civică, socială și economică a romilor din țara noastră este un obiectiv comun
Iohannis: Sărbătoarea etniei romilor, prilej de a aminti că, din această perspectivă, emanciparea civică, socială și economică a romilor din țara noastră este un obiectiv comun

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 8 aprilie 2022, un mesaj cu ocazia „Zilei Internaționale a Romilor” și a „Sărbătorii etniei romilor din România”.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

De Ziua Internațională a Romilor, devenită prin lege „Sărbătoarea etniei romilor din România”, doresc să adresez tuturor cetățenilor de etnie romă urări de sănătate, prosperitate și pace.

La această sărbătoare se cuvine să amintim faptul că romii au dat României un patrimoniu și tradiții valoroase, numeroase personalități în domeniul culturii, artelor și științei, care au contribuit la afirmarea identității proprii, dar și la diversitatea benefică a comunităților și omenirii în ansamblu. Trebuie să facem astfel ca tinerii să găsească în aceste personalități modele demne de urmat, să poarte mai departe tradițiile și obiceiurile înaintașilor, cu respect și mândrie.

Am convingerea că diversitatea etnică și culturală hrănește reziliența comunităților și susține societățile în care libertatea și demnitatea umană se fructifică într-un viitor prosper, spre binele comun. Sărbătoarea etniei romilor este un bun prilej de a aminti că, din această perspectivă, emanciparea civică, socială și economică a romilor din țara noastră este un obiectiv comun, de mare importanță.

Salut și sprijin eforturile comunității rome din România de a-și face cunoscut trecutul și obiceiurile, auzită vocea și prețuită contribuția la dezvoltarea societății noastre. Romii, mult timp anonimi pentru istoria oficială, și-au dat viața pentru împlinirea marilor noastre idealuri, fiind însă victime ale violenței, urii și rasismului.

În această perioadă, sărbătorile poartă pecetea dramei semenilor noștri din Ucraina. Romii sunt angajați în aceste zile în efortul nostru național de solidaritate și implicare civică. Fie ca Ziua Internațională a Romilor să aducă bucurie în sufletele tuturor celor care, cunoscând din plin suferința și nevoia, așteaptă de la această  Sărbătoare a etniei romilor din România lumina păcii și căldura conviețuirii!

La mulți ani membrilor comunității rome din România!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel