Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia Zilei Educației.
„Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, îi sărbătorim pe cei care, cu bucurie și dăruire, se dedică nobilei misiuni de a transmite tinerelor generații pasiunea de a învăța.
Mentori, modele de urmat și de multe ori chiar prieteni, profesorii sunt cei care le insuflă încredere copiilor și îi ajută să deschidă porți către cunoaștere.
Este, așadar, cel mai potrivit prilej pentru a reflecta cu toții la valoarea inestimabilă a educației în dezvoltarea individului, în formarea conștiinței și în modelarea societății noastre.
Rolul profesiei didactice în construcția unei națiuni puternice este unul esențial, iar investiția în cunoaștere rămâne singura opțiune pentru un viitor mai bun.
La mulți ani tuturor celor implicați în procesul educațional!”, a transmis președintele Klaus Iohannis pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu