Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 28 august 2024, un mesaj cu prilejul deschiderii Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Salut ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, recunoscându-i valoarea și relevanța prin acordarea Înaltului Patronaj, alături de Președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Este o altă dovadă a importanței pe care o acordăm, de o parte și de alta a Prutului, cultivării limbii române, sprijinirii și promovării culturii și tradițiilor pe care le împărtășim și sub cupola cărora ne croim un viitor comun în Uniunea Europeană.
La rădăcina modernității societăților noastre, precum și la baza dezvoltării fiecăruia dintre noi se află cărți, acele „cărți de căpătâi” care ne-au format caracterul, ne-au conturat viziunea asupra lumii, ne-au inspirat și ne-au călăuzit speranțele. Aceste cărți fundamentale nu se limitează la scrierile cronicarilor sau la operele autorilor clasici studiate în școală. Literatura contemporană, atât cea română, cât și cea universală, continuă să ne ofere cunoaștere, valori și modele, dileme și provocări.
Cartea și lectura sunt, mai mult ca oricând, esențiale în această perioadă marcată de provocări și crize multiple, fiind o expresie a normalității sociale și a dialogului între culturi. Este, așadar, vital să îi respectăm și să îi sprijinim pe cei care contribuie la existența cărții și să îi încurajăm pe tineri să conștientizeze rolul acesteia în formarea lor, atât ca profesioniști, cât și ca oameni!
În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recenta participare în calitate de țară invitată la Bookfest București, precum și această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, evidențiază solidul fundament cultural al opțiunii pro-europene a majorității cetățenilor Republicii Moldova. Sprijinul României pentru acest viitor și solidaritatea noastră au la bază valorile noastre democratice și umaniste comune, hrănite din solul fertil al limbii, al culturii și al experienței istorice pe care le împărtășim.
Urez succes Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, importantă agoră a cărții în spațiul cultural și academic al Republicii Moldova, manifestare care ne unește într-o sărbătoare a culturii și a limbii române!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu