Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 11 aprilie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei educației financiare.
Publicitate
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
"Sărbătorim astăzi Ziua educației financiare, într-un context puternic marcat de volatilitate și de o viteză în creștere a schimbărilor din economie și societate. O bună educație economică și financiară este esențială deopotrivă pentru cetățeni și pentru calitatea deciziei de politică economică.
Ziua națională dedicată educației financiare aduce în prim-plan nevoia unui nivel adecvat de cunoștințe și abilități cu privire la gestionarea resurselor financiare, ca etapă esențială în asigurarea bunăstării economice și sociale, a cetățenilor și a țării în ansamblu.
Ziua educației financiare reprezintă, de asemenea, o ocazie potrivită de a reflecta asupra modului în care oferta de educație economică și financiară răspunde, cu adevărat, competențelor necesare în economia actuală.
Există o serie de inițiative orientate spre educarea copiilor, informarea și formarea adulților, pregătirea specialiștilor din acest domeniu - la fel cum există profesioniști dedicați, care se străduiesc să țină pasul cu vremurile, să transmită cunoștințe și să dezvolte competențe care să răspundă unor nevoi reale.
Calitatea politicilor economice, a legilor și a actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o educație economică sănătoasă, care să genereze decizii și măsuri responsabile, prin care să revenim sustenabil în zona stabilității monetare și a echilibrelor macroeconomice.
Educația financiară reprezintă, totodată, mijlocul indispensabil pentru a atinge obiective naționale esențiale, precum creșterea susținută a intermedierii financiare, dezvoltarea competitivă a pieței de capital și consolidarea unui sistem de asigurări sustenabil în România.
Anul trecut, am acordat Înaltul Patronaj unei inițiative comune din partea mediului financiar-bancar și a comunității academice de a promova educația financiară, ca prioritate, și de a acționa concret, prin derularea de programe și proiecte dedicate. Îmi doresc ca această inițiativă să se dezvolte, activitățile să se diversifice, iar rezultatele să se dovedească pe măsura așteptărilor.
Îi încurajez pe promotorii educației financiare să rămână consecvenți în abordare, proactivi și conectați la nevoile reale ale societății și, nu în ultimul rând, să colaboreze și să extindă rețeaua de parteneriate, pentru a beneficia de o educație economică și financiară proprice dezvoltării țării noastre", a transmis președintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu