Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 5 septembrie 2022, un mesaj în cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinței Europene de Inginerie Seismică și Seismologie - 3ECEES. Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat - Departamentul Climă și Sustenabilitate.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului
Domnule Rector,
Distinși participanți,
Felicit Universitatea Tehnică de Construcții București și Institutul Național pentru Fizica Pământului pentru organizarea Conferinței Europene de Inginerie Seismică și Seismologie (3ECEES), un eveniment științific internațional pe care România este mândră să îl găzduiască anul acesta sub Înaltul meu Patronaj.
Îmi exprim aprecierea pentru inițiativa și munca asiduă a organizatorilor evenimentului de a reuni comunitatea academică europeană în domeniul ingineriei seismice și seismologiei aici, în România, după câțiva ani în care pandemia a restricționat evenimente academice importante.
Fiind de formație profesor de fizică, este de la sine înțeles că eu însumi cred cu tărie în puterea educației, științei și descoperirii științifice de a ne ajuta să depășim provocările cu care ne confruntăm ca societate. În ultimii ani, în efortul internațional de a depăși pandemia de COVID-19 și efectele sale asupra sănătății, economiei și societății, am recurs adesea la oameni de știință și la știință. Răspunzând la o mare provocare pentru omenire în prezent, schimbările climatice, apelăm din nou la oamenii de știință pentru îndrumarea lor în anticiparea evenimentelor meteorologice extreme, găsirea unor modalități inovatoare de adaptare la schimbările climatice, descoperirea și dezvoltarea tehnologiilor care reduc gazele cu efect de seră pe care le generăm.
Cred cu tărie că în centrul prevenirii și răspunsului nostru eficient la dezastre naturale (cum ar fi cutremurele sau dezastrele generate de schimbările climatice – inundații, secetă sau incendii de vegetație) se află o abordare bazată pe colaborare, pe fapte și soluții dovedite științific. Suntem mai puternici atunci când ne unim forțele, atât în calitate de politicieni reuniți la summituri menite să abordeze probleme internaționale presante, cât și ca oameni de știință care lucrează dincolo de frontierele naționale la proiecte comune de cercetare care generează cunoaștere, benefică nu numai pentru cetățenii unei anumite țări, ci pentru umanitate în ansamblu.
Mai sunt încă multe de făcut pentru a reduce decalajul dintre comunitatea științifică și cea care formulează politici publice, pe de o parte, și comunitatea științifică și publicul larg, pe de altă parte, în ceea ce privește reducerea riscului dezastrelor naturale și răspunsul la acestea. Avem nevoie de legături mai bune și mai directe între progresele științifice și educație în general, învățământul superior jucând un rol esențial în diseminarea științei. De aceea viziunea asupra viitorului educației românești lansată recent – numită România Educată – subliniază necesitatea integrării alfabetizării științifice sporite, precum și importanței STEM, în toate nivelurile de educație generală.
De asemenea, doresc să evidențiez importanța datelor științifice și a cercetării în formularea unor politici publice solide în serviciul cetățenilor noștri. În mod egal, doresc să subliniez importanța avertizării timpurii și a informării și educării corespunzătoare a publicului cu privire la răspunsul individual adecvat în caz de cutremure, fenomene meteorologice extreme și evenimente poluante grave. Pentru a anticipa astfel de evenimente, a le modela impactul și a dezvolta răspunsuri eficiente la ele atunci când au loc, ne bazăm pe comunitatea științifică, care este foarte bine reprezentată la această conferință.
Comunitatea de cercetare privind ingineria seismică și seismologia joacă un rol cheie în a ne ajuta să înțelegem mai bine un fenomen natural care s-a dovedit foarte des distructiv de-a lungul istoriei umanității, precum și în istoria recentă a țării noastre - cutremurele. Cercetarea pe care o întreprindeți salvează vieți prin faptul că oferă factorilor de decizie date cheie în reducerea riscului seismic și, prin urmare, are implicații pozitive pentru viața cetățenilor din întreaga lume, influențând în mod direct bunăstarea acestora. România și eu personal suntem foarte mândri să vă susținem activitatea, oferind prin această conferință o platformă pentru comunitatea dumneavoastră de cercetare pentru a vă întâlni, a face schimb de idei și a planifica cercetarea revoluționară de mâine.
În încheiere, vă urez o conferință foarte productivă, cu multe progrese științifice!
Vă mulțumesc!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News