Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale vineri, 13 noiembrie a.c., o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.
Vă prezentăm textul integral al sesizării:
Bucureşti, 13 noiembrie 2020
Domnului VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE asupra Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor
La data de 26 octombrie 2020, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor. Prin conţinutul său normativ, legea menţionată contravine dispoziţiilor art. 16, dar şi celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare.
Noua redactare a art. 361 din Legea nr. 72/2016 - cuprinsă la articolul unic din legea criticată - prevede: "Persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 1".
Această reglementare instituie însă o soluţie legislativă discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, care este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât beneficiul instituit - reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare - nu are în vedere şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav, ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat.
În opinia noastră, beneficiul prevăzut de legea dedusă controlului de constituţionalitate poate fi justificat prin prisma faptului că persoana cu handicap grav depune, în mod evident, un efort suplimentar, în raport cu o persoană fără handicap, în realizarea aceluiaşi tip de muncă. Însă, în cadrul aceleiaşi categorii, respectiv a persoanelor cu handicap grav, considerăm că este irelevant momentul survenirii handicapului, situaţia fiind numai aparent diferită faţă de cea a persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav, ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat.
Prin Decizia nr. 632/2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "preexistent calităţii de asigurat", cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este contrară exigenţelor art. 16 alin. (1) din Constituţie (Decizia Curţii Constituţionale nr. 632/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 26 noiembrie 2018). În acest sens, menţionăm că art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede posibilitatea persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat de a beneficia de reducerea vârstelor standard de pensionare.
Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că trăsătura pe care o au în comun persoanele cu handicap preexistent calităţii de asigurat şi persoanele care ulterior dobândirii calităţii de asigurat au dobândit statutul de persoană cu handicap este aceea de a avea handicap, iar această trăsătură comună este suficient de relevantă încât să se poată aprecia că acestea se află în aceeaşi situaţie. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care obiectivul urmărit de legiuitor constă în compensarea condiţiei de handicap prin acordarea în condiţii avantajoase a pensiei pentru limită de vârstă, împrejurarea că unele persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în vreme ce alte persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare ulterior dobândirii calităţii de asigurat, nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie. Prin urmare, Curtea Constituţională a statuat că acest criteriu nu este unul rezonabil, ci, dimpotrivă, arbitrar.
Având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 632/2018, aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, considerăm că Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este neconstituţională.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu