Klaus Iohannis: Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri

Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis
Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a făcut noi declarații referitoare la rotativa guvernamentală.

Publicitate

"Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva. Acum, sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile.

Nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână-două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un guvern care garantează stabilitatea guvernării şi a României. Acestea sunt lucrurile pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei.

În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea. Este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele, până se găseşte o soluție. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Sunt proceduri complicate", a spus Klaus Iohannis.

Citește și:

Grevă în educaţie. Chirieac: Umilirea domnului Trandafir. În Japonia, doar dascălii nu se închină în faţa Împăratului. În România, faci ce vrei unui profesor 

Protestele profesorilor continuă în toată ţara. Bogdan Chirieac a răbufnit în direct: "Umilire şi batjocură!". 

Mii de cadre didactice au protestat şi astăzi, în Piața Victoriei, în cea de a patra zi a grevei generale. Din fața Guvernului, liderii sindicali au anunțat că resping oferta Executivului, pe care o consideră jignitoare, spunând că profesorii nu au nevoie de vouchere, ci de salarii decente: „Este o grevă care nu mai este legată doar de revendicări salariale. E o grevă pentru demnitate și respect” au scandat protestatarii.

Jignire crede că este şi jurnalistul Bogdan Chirieac, care a dat exemplul Japoniei şi al respectului solemn pe care inclusiv Împăratul îl are faţă de învăţători şi profesori, într-o intervenţie la România TV:

"Această jignire comisă cu oferta de aseară nu putea să nu aibă consecinţe. Vedeţi dacă cei care ne conduc nu au făcut şcoală? Ei au impresia că negociază aşa, la una mică, se negociază Ministerul Transporturilor sau... nu ştiu, nu-mi dau seama ce a fost în mintea domniilor lor. Dar ăsta este rezultatul. Iar crizele pluteau în aer!

Nu ştiu cum s-a declanşat greva profesorilor în acest moment când se aştepta venirea la putere a lui Marcel Ciolacu! Dar ea nu mai ţine de liderii de sindicat. Ţine de umilirea constantă, profundă, batjocura la care sunt supuşi profesorii în această ţară" Nu există! E umilirea Domnului Trandafir în această ţară!" a spus, plin de indignare, Bogdan Chirieac. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel