Klaus Iohannis, pasiuni: tâmplăria şi pisicile. Ce și-a amenajat președintele la subsolul casei din Sibiu

Președintele Klaus Iohannis, ca orice saș, este meticulos și foarte priceput. Și pentru că îi place să lucreze cu lemnul, după cum însuși recunoaște în cartea sa autobiografică, "Pas cu pas", șeful statului și-a amenajat la subsolul casei din Sibiu un atelier de tâmplărie imens, potrivit unor rude de-ale preşedintelui.

"Sub casa în care stă la Sibiu, cu Carmen, Klaus şi-a amenajat nişte ateliere încăpătoare, sunt la fel de mari precum camerele de deasupra. Ţine acolo bormaşini, tot felul de scule, are şi un banc de lucru. Şi acum, cand intră acolo, nu mai iese cu orele", au dezvăluit, pentru wowbiz.ro, rude de-ale preşedintelui Iohannis.

De altfel, Klaus Iohannis şi-a construit singur mare parte din casă, după cum declara, în decembrie, Radu Urdea, prietenul actualului președinte al României.

"Mai bine v-aş spune că şi-a făcut singur mansarda. A proiectat-o cu mâna lui, iar proiectul l-a înmânat constructorilor. A aplicat fizica creativ. (...) S-a dus în Germania, şi-a luat materialele, a măsurat de zece ori, a tăiat o dată şi când am mers şi am văzut ce a făcut am zis: dacă ştiam, te chemam şi la noi", afirma Urdea.

Totodată, soţii Iohannis sunt şi mari iubitori de animale.

"Klaus şi Carmen ţin enorm la pisicile lor, le-au făcut locuri special în casă numai pentru ele. Fiecare are nume şi este tratată ca un membru al familiei", au mai spus rudele lui Iohannis.

Detalii și poze inedite cu locuința lui Klaus Iohannis din Sibiu-FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel