Klaus Iohannis, pe lista scurtă pentru a prelua șefia NATO de la Jens Stoltenberg

Foto: Facebook Klaus Iohannis
Foto: Facebook Klaus Iohannis

Klaus Iohannis ar fi pe lista scurtă pentru a prelua șefia NATO. 

Alegeri prezidentiale 2024

Mandatul norvegianului Jens Stoltenberg la șefia NATO expiră în septembrie 2022. În acest context se vehiculează deja câteva nume care ar putea conduce cea mai puternică alianță militară din istorie. Iar printre aceste nume, o analiză a Politico, îl plasează pe o poziție favorabilă și pe actualul președinte român Klaus Iohannis, potrivit defenseromania.ro

Jens Stoltenberg, fost prim ministru al Norvegiei, conduce NATO din toamna anului 2014. O analiză a celor de la Politico încearcă să anticipeze cine va fi noul secretar general după 2022, precizându-se faptul că un anunț oficial e așteptat la summitul NATO de la Madrid de anul viitor.

În acest context analiza indică faptul că deși mulți consideră că e timpul ca NATO să fie condus de o femeie, nu e exclusă varianta ca un lider din Est să preia frâiele Alianței, iar acest lucru ar fi un semnal cât se poate de direct Federației Ruse. E adevărat că și zona baltică se află tot în aceeași situație.

Klaus Iohannis ar putea fi unul din cei care vor conduce NATO din 2022 încolo

Bifând condițiile menționate mai sus, sunt câteva nume care sunt favorite, potrivit sursei citate. E vorba de Dalia Grybauskaite, fostă președintă a Lituaniei și Kersti Kaljulaid, actuala președinte a Estoniei. Un alt nume e Kolinda Grabar-Kitarovic, fosta președintă a Croației, destul de controversată după ce în campania din 2019 a accelerat pozițiile de centru-dreapta conservatoare, notează sursa citată. 

Acestea sunt numele favorite

Dar, scrie Politico, din Est vine și Klaus Iohannis, actualul președinte al României. Iar țara noastră este unul din membrii care au atins pragul de 2% din PIB pentru Apărare și un pilon esențial în Flancul Estic. 

Politico mai avansează și numele lui Mark Rutte, actualul premier al Olandei.

Pe listă se mai află alte două femei, e vorba despre Sophie Wilmes, actualul ministru de externe al Belgiei, și fost premier.

Susa citată precizează că Italia consideră de asemenea că ar veni rândul ei să aibă un cetățean la conducerea celei mai puternice alianțe din istorie. În acest sens s-a vehiculat numele Federicăi Mogherini, fost ministru de externe la Roma și fost Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Problema aici e că Mogherini nu ar avea sprijinul SUA, iar Roma e de părere că Enrico Letta, care a fost premier între 2013 și 2014 ar avea șanse mai mari.

În prezent secretarul general adjunct al NATO este Mircea Geoană. Diplomatul este românul cu cea mai înaltă funcție la nivel european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel