Președintele Klaus Iohannis participă, duminică, la un summit la Bruxelles. Criza imigranților este tema de discuție.
La summitul de la Bruxelles vor lua parte zeci de şefi de stat sau de guvern. Din partea României, participă preşedintele Klaus Iohannis, iar din partea Bulgariei şi Serbiei, premierii Boiko Borisov şi Aleksandar Vucic, cu care Victor Ponta s-a întâlnit sâmbătă, la Sofia. În urma întâlnirii de sâmbătă, premierul bulgar a anunțat că România, Serbia şi Bulgaria îşi vor închide graniţele în faţa imigranţilor, dacă Germania va face acest lucru. Summitul a fost convocat de preşedintele Comisie Europeana, Jean Claude Juncker. "În lumina situaţiei de urgenţă în ţările aflate pe ruta migratorie din Balcanii Occidentali, este nevoie de mai multă cooperare, de consultări mai extinse şi de acţiuni operaţionale imediate. Obiectivul întâlnirii va fi acela de a conveni concluzii operaţionale comune care să poată fi implementate imediat", se arată într-o declaraţie a Comisiei Europene. Jean Claude Juncker i-a invitat pe sefii de stat sau de guvern din Austria, Bulgaria, Croatia, Germania, Grecia, Romania, Slovenia, Ungaria (state membre ale Uniunii Europene), Macedonia si Serbia.
Summitul a început la ora 17:00. Atunci când președintele Klaus Iohannis va face declarație de după summit-ul de la Bruxelles, dcnews.ro o va transmite în acest articol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu