Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 12 iulie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
București, 12 iulie 2019
Domnului Călin Popescu-Tăriceanu
Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,
formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 vizează reglementarea situației terenurilor aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum, indiferent de denumirea acestora, precum și ale altor construcții aflate în proprietate privată, fiind modificate dispozițiile privind terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora, aflate în zonele necooperativizate.
În ceea ce privește această ultimă categorie de terenuri, la articolul unic pct. 2 din legea supusă reexaminării, cu referire la art. 27 alin. (23) partea introductivă din Legea fondului funciar nr. 18/1991, se prevede: „În cazul terenurilor aferente locuinței, care nu au fost cooperativizate, deținătorii sau moștenitorii acestora inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel: (...)". Apreciem însă că sintagma „terenuri aferente locuinței" nu acoperă situația suprafețelor de teren pe care se află anexele gospodărești sau terenurile reprezentate de curtea și grădina din jurul locuinței. Din această perspectivă considerăm că norma este incompletă, motiv pentru care se impune reanalizarea intervenției legislative menționate din cuprinsul articolului unic pct. 2 din legea transmisă la promulgare.
Subliniem că textul alin. (23) al art. 27 din Legea nr. 18/1991 - asupra căruia se intervine la textul a cărui reexaminare se solicită - a fost recent modificat prin Legea nr. 105/2019 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (în vigoare începând cu 23 mai 2019). Astfel, prin Legea nr. 105/2019 sintagma „terenuri aferente locuinței" (introdusă inițial prin Legea nr. 231/2018) a fost înlocuită cu sintagma „terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora". Această ultimă formulare - ce nu vizează doar suprafața de teren ocupată efectiv de locuință - este mai acoperitoare în comparație cu aceea de „terenuri aferente locuinței" și este de natură să asigure egalitatea de tratament juridic între terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora, independent de faptul că acestea se află în zone cooperativizate ori în zone necooperativizate.
Cererile formulate de către persoanele îndreptățite în temeiul acestui articol vizează atât terenuri care se află sub locuință cât și terenuri din jurul locuinței, în realitate solicitanții figurând în registrele agricole/registrele cadastrale/evidențele fiscale cu suprafețe ce exced terenului ocupat efectiv de locuință. Legea nr. 105/2019 conține o soluție legislativă care a pornit de la o nevoie socială reală, respectiv aceea de a acoperi toate suprafețele de teren deținute în fapt de persoanele îndreptățite, precum și de a elimina diferența de tratament juridic dintre terenurile din zone cooperativizate și cele din zone necooperativizate, aspect ce justifică oportunitatea menținerii în conținutul normativ al părții introductive a art. 27 alin. (23) a sintagmei în vigoare, respectiv „terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora". Totodată, considerăm că numai printr-o astfel de reglementare se poate da efectivitate acestei modalități de constituire a dreptului de proprietate.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu