Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Klaus Iohannis se pensionează.

UPDATE:

Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis a început demersurile legale pentru a depune dosarul de pensionare.

"Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limită de vârstă", precizează sursa citată Administraţia Prezidenţială.

Știrea inițială:

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a depus cererea de pensionare din învățământ, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.

"La "Samuel von Brukenthal" și-a depus cererea președintele României, acolo activa ca profesor de fizică pentru orele de limbă germană. Iată că după 27 de ani în care a stat pentru acest post, acum, la îndeplinirea criteriilor pentru pensionare, Klaus Iohannis a depus această cerere. În 2024 el împlinește vârsta de pensionare de 65 de ani, iar surse locale spun că deja și-a depus cererea la liceu. Aceasta urmează să ajungă la Casa de Pensii.

Președintele României a ținut blocat în toată această perioadă postul de profesor de fizică, mai exact 17 ani pentru perioada în care a fost primar al orașului Sibiu, iar 10 ani pentru perioada în care a fost președinte al României. Prin urmare, din această vară practic poate ieși la pensie, iar postul de profesor va fi eliberat pentru a putea fi numit un nou titular", a relatat Vasile Marcu, corespondent Antena 3 CNN.

Ce pensie ar putea primi Klaus Iohannis

Anton Hadăr, liderul Federației Naționale Sindicate Alma Mater, a vorbit despre acest subiect, fiind întrebat ce pensie va avea Klaus Iohannis.

"Știu pe de rost legea pensiilor, dar nu știu și salariul președintelui. În primul rând, vreau să îl felicit pe domnul președinte pentru decizia luată, iese la pensie la limita de vârstă, era normal această decizie, dar de, unii dintre noi mai tot tragem să continuăm după vârsta de pensionare. Domnul președinte, zic eu, a luat o decizie rațională pentru că poate să meargă mai departe în funcție de președinte până la finalul mandatului și doar partea de activitatea la școală nu mai este realizată", a declarat Anton Hadăr.

"Pot să vă spun pensia pe ansamblul ei pentru că pot să mă gândesc la așa ceva. În primul rând, are 42 de ani de muncă, a muncit, zic eu, aproximativ de la 23 de ani când a terminat facultatea plus armata până la 65 de ani, deci sunt 42 de ani. Punctele de stabilitate cuvenite aici sunt de 13,25. Deci primul lucru este foarte clar. Mergem mai departe, la partea contributivă, 10 ani de președenție, îi iau de la cap la coadă că este mai simplu. Am văzut cam care este salariul președintelui și acolo e indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părerea mea acolo acumulează în jur de 4 puncte pe an, adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție.

Mergem mai departe. Din câte știu eu a avut 4 mandate de primar, deci 16 ani de primărie cu 1,75 puncte pe an, pe medie, îi aduc iarăși 25 de puncte și a făcut domnul președinte 65 de puncte până acum, dar atenție, fără cele 13,25, le adunăm la sfârșit. Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județean Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, dar eu cred că ies vreo 22 de puncte. Dacă adunăm 44 de puncte de la președenție cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cu cele 13, 25 cam 103 puncte, o pensie de 8.400 - 9.000 de lei, ca să spunem cu aproximație. Aceasta ar fi pensia pe contributivitate, dar președinții primesc și o indemnizație, dar aici nu vă pot informa că nu sunt pregătit", a spus Anton Hadăr la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel