Joi, 26 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a apus că una dintre problemele importante cu care se confruntă domeniul agriculturii se referă la fragmentarea proprietăţii, context în care a transmis că îşi doreşte ca Guvernul să încurajeze asocierea dintre fermierii mici şi mijlocii.
"La noi, fermele mici, cu suprafeţe sub 10 hectare, au o pondere de sub 98% din totalul fermelor existente, în timp ce, în ţările cu agricultură performantă, fermele competitive au în general suprafeţe de peste 50 de hectare. Din acest motiv, doresc să văd că Guvernul încurajează fermierii mici şi mijlocii să se asocieze, pentru ca ei să devină mai competitivi, mai productivi şi astfel să iasă din capcana agriculturii la scară mică", a declarat Iohannis.
[citeste si]
De precizat că şeful statului i-a încurajat pe tineri să opteze pentru agricultură. "Satul românesc poate renaşte numai prin şi împreună cu agricultura. De aceea, îi încurajez pe tineri să-şi întoarcă faţa către agricultură, cu optimism, dar mai ales cu interesul economic de a face performanţă în agricultură. Antreprenoriatul, indiferent de domeniu, poate fi cel mai dinamic şi sigur catalizator pentru dezvoltarea clasei de mijloc în România", a adăugat preşedintele României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu