La Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, Klaus Iohannis a evidenţiat sprijinul "principial şi ferm" al României pentru perspectiva europeană a partenerilor din Balcanii de Vest.
În cadrul reuniunii desfăşurate, miercuri, la Bruxelles, au fost discutate evoluţiile înregistrate de la ultimul summit UE-Balcanii de Vest (Tirana, 6 decembrie 2022), provocările cu care se confruntă regiunea Balcanilor de Vest, precum şi sprijinul constant al UE pentru statele din regiune, inclusiv pentru a face faţă provocărilor generate de situaţia geopolitică actuală determinată de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de acţiunile hibride ruse, precizează sursa citată.
De asemenea, menţionează Administraţia Prezidenţială, Iohannis a subliniat că procesul de integrare europeană are rolul de a susţine dezvoltarea partenerilor Uniunii Europene din Balcanii de Vest pe baze democratice, stabile, şi de a sprijini construcţia unui spaţiu mai sigur în proximitatea Uniunii. Totodată, şeful statului a reiterat susţinerea puternică a României pentru accelerarea procesului de extindere, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă, dar şi în asumarea valorilor Uniunii Europene.
Preşedintele a evidenţiat sprijinul "principial şi ferm" al României pentru perspectiva europeană a partenerilor din Balcanii de Vest, atât la nivel politic, cât şi prin furnizarea de expertiză în diverse domenii, dar, în egală măsură, şi susţinerea pentru securitatea şi stabilitatea regiunii, concretizată prin contribuţiile României la operaţiile KFOR şi EUFOR Althea, "care vor continua de o manieră robustă".
Potrivit sursei amintite, Klaus Iohannis a subliniat că, mai ales în actualul context geopolitic, UE va continua să demonstreze unitate şi hotărâre în apărarea valorilor europene. În acest sens, preşedintele României a arătat că Uniunea Europeană va continua să fie alături de partenerii din Balcanii de Vest şi să îi susţină în eforturile pentru atenuarea impactului negativ al războiului de agresiune al Rusiei şi pentru combaterea acţiunilor hibride ale acesteia. Iohannis a exprimat, totodată, sprijinul pentru organizarea în mod regulat a Summitului UE - Balcanii de Vest.
"La finalul Summitului, liderii au adoptat o Declaraţie Comună care consolidează cooperarea şi coordonarea dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, fiind evidenţiat faptul că doar o întărire a cooperării pe baza asumării principiilor şi valorilor comune europene, precum şi pe un angajament strategic consolidat pentru viitorul european al regiunii poate genera un răspuns eficient la provocările comune. În cadrul dezbaterilor a fost reliefat sprijinul cuprinzător şi multidimensional al UE pentru regiunea Balcanilor de Vest, căruia i se adaugă în prezent şi noul Plan de Dezvoltare pentru Balcanii de Vest, care va contribui suplimentar la avansarea, pe baze de merit, a parcursului european al Balcanilor de Vest, în special prin prisma avansării proceselor de convergenţă cu UE", transmite Administraţia Prezidenţială.
Totodată, în discuţiile din cadrul reuniunii a rezultat că, pentru atragerea în continuare de investiţii în regiune, va fi necesară accelerarea de către parteneri a implementării reformelor în domeniul statului de drept, a celor menite să sprijine tranziţia verde şi pe cea digitală, a apropierii de piaţa internă a UE, pe baza respectării acquis-ului european, dar şi a integrării economice regionale, arată aceeaşi sursă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News