Urmărește emisiunea live


Klaus Iohannis-Victor Ponta. "Îmi doresc un GUVERN PNL"

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în direct, la Realitatea TV, că dorește un nou guvern, unul al PNL, alături de care să-și pună în practică proiectul făcut în vara lui 2014. 

"Eu propun altfel de politică. Nu o să mă vedeți acuzând prim-ministrul la televizor sau trăgându-l de urechi. Nu așa se face politică. Președintele nu este ales ca să distreze, nu este ales ca să poarte discuția politică într-o zonă în care nu are ce căuta. Din prima zi l-am invitat pe prim-ministrul Ponta. Am avut o discuție corectă. Am avut apoi mai multe discuții, pe politică externă, pe probleme de guvernare. Mi se pare anormal, contraproductiv și inutil ca președintele și prim-ministrul să nu vorbească despre problemele României, dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc un Guvern cu care să lucrez pentru că avem aceleași principii. În vara lui 2014 am început să lucrez cu colegii mei din PNL la un proiect pe zece ani, în care schimbăm România. Pentru asta e nevoie de alt guvern, cu care lucrez eu împreună, pe aceleași principii, care se bazează pe lucrurile cu care am venit în fața alegătorilor și cu care am câștigat alegerile. Da, eu îmi doresc un guvern PNL și nu fac niciun secret din asta. Una este ce avem acum, colaborare instituțională corectă, alta este dacă avem un Guvern, acum după 2016, cu care mă simt confortabil. Acest guvern a fost aici când am fost ales președinte, nici nu i-am ales, nici nu-i resping instituțional, dar cu acest Guvern nu văd cum să-mi pun în practică gândirea mea. Președintele nu poate să schimbe Guvernul, doar Parlamentul. Acum nu avem alegeri, dar este posibil, așa cum am spus și în campanie, să înceapă mișcări în Parlament. Acest lucru se întâmplă. Este posibil ca-n cursul acestui an, nu știu când, că nu dirijez aceste lucruri, să se schimbe majoritatea, și e normal. În momentul în care actuala Opoziție simte că are un vot în plus, vine cu moțiune de cenzură și schimbă Guvernul. Așa e în democrație", a spus Klaus Iohannis, la Realitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere", realizată de Rareș Bogdan. 

SONDAJ. Ponta dezvăluie scorul PSD. De ce se grăbește PNL

"Nu se pune problema să preia PNL guvernarea mâine, dar după doi februarie probabil vor fi discuții, probabil și acum sunt discuții informale", a precizat Klaus Iohannis. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest subiect la România TV

"Domnul președinte Klaus Iohannis a zis un lucru important: a spus că va avea relații instituționale cu Guvernul Ponta și că nu este treaba președintelui să schimbe Guvernul. Pentru proiectul său de zece ani, Klaus Iohannis dorește un Guvern PNL cu care să nu aibă doar relații instituționale, ci și o viziune comună", a opinat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel