Klaus Iohannis - Victor Ponta, prima ceartă serioasă. Președintele l-ar putea da în judecată pe premier

Președintele Klaus Iohannis a făcut, joi, la plecarea în Italia, declarații dure la adresa premierului Victor Ponta, după acuzațiile lansate dinspre Palatul Victoria spre Cotroceni. Șeful statului a lăsat să se înțeleagă că l-ar putea da în judecată pe premier.

Victor Ponta a afirmat cu o seară înainte că președintele a fost îndemnat, prin unii lideri ai PNL, să ceară reexaminarea Codului Silvic în interesul companiei austriece Holtzindustrie Schweighofer. 

Vezi aici detalii: Ponta: "PNL, întâlniri private cu Schweighofer". Vor fi dosare penale?

”Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a declarat Klaus Iohannis, pe Aeroportul Henri Coandă.

”Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti sau foşti colegi din PNL.

Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi, dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii.

Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”, a continuat președintele.

Întrebat dacă se gândeşte să îl dea în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie, Klaus Iohannis a precizat că a rugat Departamentul juridic de la Cotroceni să verifice încadrarea afirmaţiilor premierului: ”Încă de aseară, i-am rugat pe cei din departamentul juridic din Administraţia Prezidenţială să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmaţii şi cum putem să facem anumite demersuri în cazul foarte probabil în care se dovedesc a fi nesusţinute de dovezi”.

Klaus Iohannis a transmis că nu a vorbit cu Victor Ponta, dar a precizat că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, pe care l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel