Klaus Iohannis, vizită în Letonia și Lituania

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga, în data de 23 noiembrie 2022, urmată de o vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, în data de 24 noiembrie, și de participarea în data de 25 noiembrie, la Kaunas, la simpozionul internațional The Idea of Europe și la reuniunea șefilor de stat din Lituania, Letonia, Polonia și România.

În cadrul vizitei la Riga, care are loc în anul centenarului stabilirii relațiilor diplomatice româno-letone, Președintele României va avea consultări politice cu Președintele Republicii Letonia, Egils Levits, precum și întrevederi cu Prim-ministrul Letoniei, Krišjānis Kariņš, și cu Președintele Parlamentului leton, Edvards Smiltēns.

Vizita oficială la Vilnius va cuprinde consultări politice ale Președintelui României cu Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda, și o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen.

Pe agenda convorbirilor Președintelui României cu omologii leton și lituanian, precum și cu ceilalți înalți oficiali, se vor afla consolidarea relațiilor bilaterale, inclusiv a cooperării economice și sectoriale, agenda europeană și internațională.

Având în vedere înrăutățirea situației de securitate în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, un loc important în discuții îl va ocupa cooperarea în cadrul NATO și întărirea Flancului Estic al Alianței pentru asigurarea securității Europei, inclusiv prin participarea României la misiunea de poliție aeriană întărită în țările baltice, începând cu anul 2023. Se vor discuta posibilitățile de creștere a eforturilor de asistență pentru Ucraina și refugiații ucraineni, având în vedere distrugerile provocate de război și venirea iernii, precum și măsurile de susținere a exporturilor de cereale din Ucraina, pentru asigurarea securității alimentare a unor state terțe vulnerabile.

Vezi și: Klaus Iohannis, întâlnire cu delegația OMV Petrom. Despre proiectul Neptun Deep, decizia finală de investiție, la mijlocul anului 2023

Securitatea energetică se va afla, de asemenea, pe agenda convorbirilor, cu accent pe soluțiile de diversificare a aprovizionării cu gaze a Europei, în scopul reducerii dependenței de gazul rusesc.

Vor mai fi abordate evoluțiile din Republica Moldova și măsurile de asistență în contextul economic dificil pe care statul vecin îl traversează, precum și cooperarea regională, inclusiv din perspectiva Formatului București 9 și al Inițiativei celor Trei Mări.

Președintele Klaus Iohannis va participa, în a doua zi a vizitei în Lituania, la simpozionul The Idea of Europe, organizat la Kaunas de Universitatea Vytautas Magnus, unde va susține o alocuțiune în cadrul panelului prezidențial.

În continuare, Președintele României va lua parte, împreună cu omologii din Lituania, Letonia și Polonia, la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susținerii Ucrainei și Republicii Moldova și respectiv promovării memoriei europene, cu accent pe combaterea dezinformării și a tentativelor de rescriere a istoriei, informează Administrația Prezidențială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel