KMG face istorie în România. Industria de rafinare și scenariul unei amenințări

Alexandru Nicolcioiu lucrează de 41 de ani în sectorul de rafinare, aşa că a participat la un sfert din activitatea de procesare a ţiţeiului din România, după cum spune chiar el, având în vedere că anul viitor România împlineşte 160 de ani de la prima rafinărie. În ultimii 25 de ani, el a fost şeful rafinăriei şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia şi Vega.

Nicolcioiu este convins că rafinăria unde a lucrat o viaţă întreagă nu se va închide niciodată, pentru că are asigurată sursa de materie primă din Kazahstan, iar, pe viitor, necesarul de ţiţei al ţării va depinde din ce în ce mai mult de importuri. Rafinăria Petromidia Năvodari a fost pusă în funcţiune în anul 1979 şi a fost privatizată în 2001, când a fost cumpărată de grupul Rompetrol, deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu. Grupul Rompetrol a fost achiziţionat ulterior, în 2007, de KazMunaiGaz, compania naţională de petrol din Kazahstan şi redenumit KazMunaiGaz International.

AGERPRES: Cum s-a luat decizia ca această rafinărie să fie construită la Năvodari?

Alexandru Nicolcioiu: Au fost analizate mai multe variante de amplasament. Midia a fost cel de-al 37-lea amplasament gândit în acea perioadă de către proiectanţi. Au mai fost variante la Cumpăna, la Cernavodă, la Valul lui Traian, la Năvodari lângă fostul combinat de îngrăşăminte şi altele. S-a luat decizia de a construi viitorul combinat la Marea Neagră, pentru a fi foarte aproape de sursele de achiziţie ţiţei şi pentru a putea face exportul de produse petroliere. Construcţia a început din 1977 şi prima zi în care s-a prelucrat ţiţei a fost 29 iunie 1979 şi încă mai sunt vreo 90 de salariaţi pe platformă încă din acel an. În jurul rafinăriei s-a dezvoltat şi oraşul Năvodari, care avea în 1975 un număr de 6.000 de locuitori, iar, în '90, numărul lor a crescut la 42.000. Acum oraşul are tot în jur de 40.000 de oameni şi s-a dezvoltat puternic din punct de vedere turistic. Tehnologiile noastre de mediu de pe platformă au permis să nu avem impact negativ asupra mediului, dovadă că se face plajă chiar şi în faţa combinatului. Platforma de la Midia a fost gândită să prelucreze ţiţei din ţările din Golf, cu preponderenţă ţiţei iranian greu amestecat cu iranian uşor. Capacitatea era de 3,5 milioane de tone în acea perioadă. Ţiţeiul se descărca în Constanţa la Oil Terminal, venea prin conducte la Midia, o parte din produse erau vândute pe piaţa internă, prin reţeaua PECO, iar restul se exportau. Acum, după tot procesul de modernizare care a evoluat de-a lungul timpului, ne-am construit propriul nostru terminal de descărcare a ţiţeiului, amplasat la 8 kilometri de Midia în larg, unde putem descărca vapoare de 140.000 de tone de ţiţei, iar produsele, în jur de 70% din motorină se vinde în România, restul la export, în ţările unde KMG International deţine benzinării, respectiv Moldova, Georgia, Bulgaria.

Vorbesc de 2,4 milioane tone pe an de motorină. Din punctul de vedere al prelucrării ţiţeiului, acum Rompetrol Rafinare prelucrează 41% din ţiţeiul care se prelucrează în România. În România se prelucrează acum circa 11,8 milioane de tone pe an, din care noi prelucrăm 5,6 milioane de tone pe an şi producem în jur de 2,4 milioane de tone de motorină şi 1,2 milioane de tone de benzină, plus alte produse, fiind şi singura unitate petrochimică din România care mai funcţionează, axată pe polipropilenă şi polietilenă. Petromidia produce acum doar carburanţi la standardele Euro 5, adică 10 ppm sulf (parts per million - n.r.), de la 2.000 ppm, cât era în 1990, deci practic am redus conţinutul de sulf de 200 de ori folosind acelaşi tip de ţiţei, chiar dacă sursa acum nu mai este ţiţei din Iran, ci din Kazahstan. Am reuşit să ajungem la aceste condiţii de calitate după investiţii în perioada 2007-2013, când s-au construit noi instalaţii.

AGERPRES: Mai sunt interesaţi tinerii să devină petrolişti în ziua de astăzi?

Alexandru Nicolcioiu: Avem un program de internship, în urma căruia angajăm anual 30-40 de tineri. Acum, această meserie de petrolist este aşa de perfecţionată, cu sistemul informaţional, sistemul de conducere automată, sistemul de comunicare, încât, practic, omul vede ţiţeiul doar dacă îl ia într-un borcan să-i vadă culoarea. Nu mai sunt vremurile în care curgea peste tot, erau canalizările pline de produse, omul când verifica nivelul dintr-o anumită coloană dădea drumul la scurgeri să vadă unde se află sau dădea cu cârligul în vas să vadă dacă este plin sau gol. Acum totul este automatizat. Când veţi face un tur prin rafinărie, n-o să vedeţi nimic, decât nişte conducte şi nişte coloane, dar în ele tot timpul este o activitate continuă. Lucrăm cu presiuni de 2.400 de atmosfere, cu temperaturi de minus 165 de grade şi cu plus 1.000 de grade, dar şi cu presiuni de 4 mm vid. Din punctul meu de vedere, avem toată gama de temperaturi şi presiuni. Ca specialităţi, cred că avem cel puţin 50-60. Avem automatişti, IT-işti, hardişti, softişti, lăcătuşi-mecanici, compresorişti, macaragii, mecanici de locomotivă, scafandri, finanţişti, contabili, fiscalişti, avem cantină, dispensar, avocaţi.

[citeste si]

AGERPRES: Cum vedeţi viitorul industriei de rafinare? Vedeţi o ameninţare din partea vehiculelor electrice?

Alexandru Nicolcioiu: Văd că încă se descoperă zăcăminte noi, iar acolo costurile de exploatare şi producţie sunt acceptabile. În viitor, ca să poată să se menţină ca bază de dezvoltare ţiţeiul, sunt necesare foraje de mare adâncime, care sunt mult mai costisitoare şi ar duce la o scumpire a carburanţilor. După părerea mea, chiar dacă în unele strategii se vorbeşte de 30-40 de ani, eu cred că încă o sută de ani de acum încolo şi ţiţeiul, nu zic numai ţiţeiul, dar şi ţiţeiul va fi bază a dezvoltării industriei. Pentru că ţiţeiul nu este folosit doar pentru a produce motorină şi benzină, dar este şi materia primă pentru industria petrochimică. După părerea mea, încă mulţi ani de acum înainte ţiţeiul va fi una din principalele materii prime care vor asigura dezvoltarea energetică şi petrochimică a lumii. Este greu de arătat ceva în această cameră care nu are legătură cu ţiţeiul. Totul, inclusiv seringile de unică folosinţă, provin dintr-o polipropilenă care, la rândul ei, vine din ţiţei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News