Konica Minolta își accentuează avansul în industrie prin importantele distincții CSR primite recent, în special în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și sustenabilitatea. În plus față de primirea noii certificări Blue Angel Mark, produsele Konica Minolta au primit statutul “Gold” pentru îndeplinirea unor criterii stricte de mediu la EPEAT.
Konica Minolta a primit primele noi certificări Blue Angel Mark din industrie pentru sisteme multifuncționale laser și își continuă astfel povestea de success. De altfel, compania a primit și prima certificare Blue Angel din sectorul copiatoarelor, în anul 1992. În plus, EPEAT, registrul global pentru produse IT ecologice, a adăugat 14 modele de multifuncționale bizhub în lista de produse din Statele Unite, toate cu statutul “Gold”.
Blue Angel este una dintre cele mai bine-cunoscute etichete ecologice la nivel mondial și, în același timp, un ghid de încredere pentru procesul de achiziție în condiții de siguranță pentru mediu. Acesta este acordat doar pentru produsele si serviciile care, din punct de vedere holistic, sunt benefice pentru mediul înconjurător și respectă standarde înalte referitoare la posibilitățiile de exploatare, sănătate și securitate ocupațională. Acest lucru este garantat de către juriul independent al Blue Angel, Ministerul Federal German pentru Mediu, Agenția Federală de Mediu și RAL gGmbH.
Noile criterii revizuite ale Blue Angel Mark (RAL-UZ 171) aduc modificări ale unor parametri, ca de exemplu, introducerea unor valori de testare pentru particule fine și foarte fine (UFPs) pentru echipamentele de birou, înăsprirea cerințelor pentru calcularea energiei și micșorarea limitelor de consum de energie sau modificarea limitelor în modul sleep. Echipamentele multifuncționale de la Konica Minolta bizhub C224e, C284e, C364e, C454e și C554e au îndeplinit toate standardele înalte stabilite de noua certificare Blue Angel Mark RAL-UZ 171 și sunt primele multifuncționale laser din industrie care primesc această etichetă ecologică importantă.
De asemenea, instrumentul american de evaluare de mediu a produselor IT, EPEAT, (Electronic Products Environmental Assessment Tool) este o metodă de informare a companiilor, guvernelor și consumatorilor cu privire la impactul pe care îl au asupra mediului produsele electronice și care îi ajută să achiziționeze echipamente ecologice. Acesta evaluează întregul ciclu de viață al echipamentelor, de la proiectare până la eliminare. Pentru a fi adăugate în registrul EPEAT, imprimantele trebuie să îndeplinească cel puțin 33 de criterii de performanță de mediu. Produsele pot atinge un rating mai mare dacă îndeplinesc criterii opționale suplimentare. Numărul de criterii opționale îndeplinite determină ratingul produsului: Bronze, Silver sau Gold. O dată cu adăugarea în lista EPEAT a celor 14 echipamente multifuncționale bizhub cu statutul "Gold", toate echipamentele Konica Minolta existente în EPEAT au statut "Silver" sau mai mare.
Benjamin Bossdorf-Zimmer, Manager de echipa Sustainability Group, International Marketing Division Konica Minolta Business Solutions Europa: "Suntem foarte mândri că am primit aceste două distincții care confirmă dorinţa noastră de a atinge un stadiu superior. Și, cel mai important pentru noi, acestea reprezintă încă o confirmare pentru clienții noștri, aceea că folosesc echipamente dintre cele mai bune, inclusiv din punct de vedere ecologic." Konica Minolta are ca scop să își desfășoare toate activitățile corporative în armonie cu societatea și mediul înconjurător. În ceea ce privește ecologia, compania are nu numai scopuri ecologice ambițioase definite în Viziunea Eco 2050. Acestea sunt clasificate în obiective concrete cuprinse într-un plan ecologic pe termen mediu până în 2015, care acoperă mai multe domenii, cum ar fi măsuri pentru diminuarea încălzirii globale, susținerea unei societăți orientate spre reciclare, reducerea riscului de substanțele chimice, restaurarea și conservarea biodiversității.
Recent, Konica Minolta a primit premiul RobecoSAM Gold Class, devenind astfel lider între producătorii de multifuncționale în ceea ce privește sustenabilitatea. De asemenea, pentru al zecelea an consecutiv, compania a fost inclusă în indexul global FTSE4Good realizat de FTSE Group* (FTSE) în Marea Britanie, unul din cele mai bune indexuri din lume referitoare la comunitățile responsabile din punct de vedere social.
Konica Minolta Business Solutions Romania SRL a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi canalele de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 20 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca şi în anii precedenţi, rezultatele anului 2012 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu