Daniel Savu analizează recenta desemnare de către Klaus Iohannis a Siminei Tănăsescu la Curtea Constituţională a României.
"Laura Codruţa Kovesi, revocată de Klaus #Iohannis din funcţia de procuror şef DNA, în urma celui mai important scandal din acest mandat. La mai puţin de 1 an, potrivit mai multor informaţii, Klaus Iohannis devine forţa din umbră care îi asigură politic ascensiunea lui Kovesi ca procuror european
Augustin Lazăr, menţinut până în ultimul moment ca procuror general al României, de acelaşi Klaus Iohannis, în ciuda probelor şi acuzaţiilor care i s-au adus că nu este decât un protector al dosarelor familiei Iohannis şi un executant al ordinelor preşedintelui. După scandaluri în cascadă, Augustin Lazăr este scos din joc şi din atenţia publică, dar nu oricum, ci cu una dintre cele mai mari pensii din România. Rămâne de văzut dacă este şi el doar într-o perioadă de pauză, până se mai liniştesc lucrurile.
.... aşa s-a întâmplat cu fostul consilier prezidenţial, Simina Tănăsescu, cea care după ce a făcut presiuni la adresa unui judecător constituţional, a fost forţată să demisioneze, pentru ca peste un an să îi ia locul acestuia la Curtea Constituţională. Propusă de acelaşi Klaus Iohannis", scrie Daniel Savu într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
"Vă îndemn să urmăriţi tiparul acestor exemple recente şi deloc întâmplătoare: nimeni, dar nimeni dintre cei care îi fac sau i-au făcut vreodată servicii preşedintelui (în cazul de faţă vorbim despre domeniul justiţiei şi al sistemului judiciar) nu a rămas nerăsplătit. Klaus Iohannis îşi plăteşte întotdeauna datoriile, pentru că are mare nevoie să îşi menţină aproape oamenii fideli, care îi execută ordinele fără să comenteze", scrie Daniel Savu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu