Kovesi a câștigat procesul împotriva statului român

Kovesi
Kovesi

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului i-au dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat împotriva statului român.

Laura Codruța Kovesi a intentat un proces la CEDO după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul acesteia de revocare în funcție. Potrivit datelor Curții Europene a Drepturilor Omului, Kovesi a câștigat procesul intentat statului român.

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă. Magistraţii au ajuns la concluzia că fosta şefă a DNA nu a avut cum să conteste decizia.

Amintim că Laura Codruţa Kovesi a depus, în luna decembrie 2018, o plângere la CEDO, în care arată că i-au fost încălcate mai multe drepturi atunci când a fost revocată din funcţia de procuror şef al DNA, în urma deciziei Curţii Constituţionale din mai 2018.

Kovesi a susținut că nu a avut posibilitatea să se apere în faţa Curţii Constituţionale şi nici nu a putut formula o cale de atac împotriva deciziei luate de judecătorii constituţionali.

Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA printr-un decret emis pe 9 iulie 2018 de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel