Kovesi, audiată. Pleșoianu, solicitare incredibilă: Să fie expulzat!

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, a solicitat expulzarea ambasadorului SUA, Hans Klemm. 

"În acord cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, solicit EXPULZAREA de urgență a ambasadorului american Hans Klemm! Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației și a bunului-simț! Mai nou, exercită presiuni asupra procurorilor pentru a o face scăpată pe unealta-Kovesi! ...Ceea ce nu face decât să confirme ceea ce și eu, și alți câțiva ne asumăm PUBLIC să spunem: Kovesi a fost unealta Administrației Hillary-Obama!

Date fiind ingerințele repetate în treburile interne ale țării mele, solicit expulzarea de urgență a ambasadorului Hans Klemm. Dacă suntem cu adevărat un stat independent și suveran, dacă ne respectăm Constituția și pe noi înșine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară și guvernamentală, precum și în justiția românească. Nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, așa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ! Nu e treaba lui Klemm în ce fel își desfășoară activitatea Inspecția Judiciară! Nu e treaba lui Klemm în ce fel își desfășoară activitatea procurorii care o anchetează pe unealta-Kovesi!

Hans Klemm, ambasadorul-OXYMORON: "Avem încredere în experienţa profesională a Laurei Codruţa Kovesi în România şi susţinem eforturile ei de a căuta oportunităţi profesionale în comunitatea internaţională. Este extrem de dezamăgitor să vedem încă o încercare aparentă de a o discredita. Îi urăm succes!" Cu puțină vreme în urmă, același sinistru ambasador: „Activitatea Inspecţiei Judiciare din ultimul an şi jumătate este în mod deosebit dificil de înţeles în orice alt fel decât acela că a devenit un instrument manipulat politic.”

Ce anume vă „îngrijorează”, domnule Klemm? Faptul că vrem să avem un stat de drept adevărat și nu un PAȘALÂC AL acelor PROCURORI în care a investit Administrația OBAMA? Faptul că vrem să punem ordine în haosul judiciar controlat pe care l-ați susținut frenetic pentru că v-a servit anumite interese? În calitate de deputat al poporul român, vă spun RĂSPICAT că NU am de gând să tolerez atitudinea asta de GUVERNATOR DE COLONIE, atitudine pe care ați afișat-o din prima secundă a mandatului de ambasador SUA la București! Ați jignit în mult prea multe rânduri poporul român! Cu un tupeu INIMAGINABIL, v-ați permis să CERTAȚI POPORUL ROMÂN pentru opțiunile sale electorale! După alegerile locale din anul 2016, cu un tupeu de vătaf care li se adresează slugilor sale, ați spus așa: „Votanții români au vorbit. Au ales candidatul care le-a plăcut cel mai mult. Este greu să înțeleg modul în care ei au gândit (…) Cred că se transmite un mesaj periculos către SUA, către partenerii internaționali ai României și către cetățenii români când politicieni care au fost, în acest caz, investigați, judecați și apoi condamnați la închisoare sunt aleși primari”.

Vă spun ceva cazurile Mircia Gutău sau Lia Olguța Vasilescu, „Ne-excelența” voastră? Dar nu v-ați oprit. Înainte de alegerile parlamentare, ați #INSISTAT: „Eu încurajez partidele politice să selecteze candidaţi care nu sunt acuzaţi de acte de corupţie şi, de asemenea, încurajez românii să nu voteze candidaţi care au fost acuzaţi de corupţie”. Însă, DIN NOU, poporul român majoritar nu a achiesat la discursul dumneavoastră SECURISTOID, care nu are nicio legătură cu valorile democrației americane!

Să mai amintesc faptul că v-ați declarat #INSPIRAT de protestele manipulate și controlate care au dus la dărâmarea unui guvern legitim în anul 2015? Hans Klemm, Guvernatorul Coloniei „Românica”: „Aici, în România, anul trecut, la începutul lunii noiembrie, cu doar câteva luni în urmă, am fost martor unor lucruri de care cred că Martin Luther King Jr ar fi fost foarte mândru. Zeci de mii de oameni s-au adunat în toată ţara în mod paşnic pentru a cere schimbarea, aşa cum ne învaţă moştenirea lui Martin Luther King Jr să facem. Am fost impresionat îndeosebi de pasiunea tinerilor care îşi doresc un viitor mai bun, unul în care statul de drept triumfă şi lupta împotriva corupţiei este regula. Sper că acei protestatari şi alţi oameni vor mărşălui din nou către secţiile de votare atunci când va sosi momentul să-şi exercite puterea supremă, votul, pentru a alege persoane care vor fi lideri responsabili ai acestei naţiuni şi conducători ai cetăţenilor săi. Cred că România a făcut recent un pas imens către un viitor extraordinar şi, deşi nu putem vedea ce se află înainte, am deplină încredere în cetăţenii acestei măreţe ţări în acest an electoral şi în dorinţa lor de a avea un guvern care să-i slujească bine”.

…Cu alte cuvinte, ați aplaudat și ÎNCURAJAT protestele care au dat jos un guvern cu largă susținere populară. Apoi, ați îndemnat PE FAȚĂ la vot împotriva partidului care guverna legitim. …Nu îl mai citați pe Martin Luther King! Sunteți exemplificarea perfectă a categoriei de #MANIPULATORI și #INSTIGATORI cu care a avut de luptat Martin Luther King toată viața sa!

…Evident, nici mai departe, în 2017, nu ați înțeles să vă comportați ca un diplomat decent. Într-un nou exces de zel tipic pentru un #COLONIALIST aflat în misiune, ați grăit astfel: „Am fost la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ unde am discutat despre evenimentele din România, despre nefericita hotărâre a Guvernului de a face paşi înapoi în privinţa unor prevederi referitoare la corupţie, despre răspunsul extraordinar al românilor, care constituie o sursă de inspiraţie şi, din fericire, despre decizia ulterioară a Guvernului de a retrage acea legislaţie”.

…Dar despre „răspunsul extraordinar al românilor” care au VOTAT MASIV împotriva NOII SECURITĂȚI pe care o susțineți clipă de clipă ce anume aveți de zis, domnule GUVERNATOR? Dacă țineți neapărat să determinați acest popor să vă deteste, vă anunț că sunteți pe drumul cel bun și pe banda de mare viteză! …Nu suntem sclavii nimănui, să vă intre bine în cap acest lucru!

Pentru toate acestea și pentru multe alte afirmații, poziționări și atitudini de STĂPÂN DE COLONIE, solicit EXPULZAREA DE URGENȚĂ a ambasadorului Hans Klemm. E cazul ca America să înceapă să ne trateze cu RESPECT REAL!

…Iar dacă ministrul de Externe și premierul nu ia imediat măsurile care se impun, înseamnă că acceptă tacit statutul de COLONIE ADMINISTRATĂ DE PESTE OCEAN!

P.S. Și nu uitați care e etimologia cuvântului “oxymoron”: “from Greek oxymoron, noun use of neuter of oxymoros (adj.) “pointedly foolish,” from oxys “sharp” (see acrid ) + moros “stupid” (see moron)”, a scris Pleșoianu pe Facebook. 

VEZI ȘI:

Kovesi, audieri. Pleșoianu, mesaj pentru Iohannis: Ai rânjit satisfăcut. Mesaj amenințător

Kovesi - Ghiță, întâlnire. Sala în care au fost fotografiați - FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel