Plângerea unui om de afaceri către parchet împotriva Laurei Codruța Kovesi, lui Florian Coldea și George Maior a ajuns obiectul unei cercetări penale prealabile, iar Secția Parchetelor Militare a întocmit un dosar.
Omul de afaceri constănțean Răzvan Dimoftache a depus în aprilie 2018 o plângere penală în care i-a reclamat pe Kovesi, Coldea și Maior de compromiterea intereselor justiției, abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, fals în declarații. Toate aceste acuzații sunt în legătură cu protocoalele secrete pe care DNA le-a încheiat cu Serviciul Român de Informații, iar conținutul plângerii a fost pus la dispoziție tuturor cetățenilor de către o asociație nonguvernamentală România 3.0.
"Am speranțe că va începe și urmărirea penală"
Plângerea constănțeanului i-a determinat pe procurorii de la Secția Parchetelor Militare să întocmească dosarul de cercetare 5/P/2018 și i-au trimis lui Dimoftache o citație pentru a-l audia ca parte vătămată (Foto). Acesta ne-a spus că speră să se înceapă urmărirea penală împotriva celor trei reclamați.
"Am speranțe că va începe și urmărirea penală. Încrederea mea este limitată de experiența de până acum. Dar așa cum am luptat de atâția ani, sunt pregătit să lupt în continuare. Există și varianta plângerii împotriva soluției procurorului", a declarat, pentru DCNews, omul de afaceri.
Vedeți aici citația transmisă de procurori omului de afaceri Răzvan Domoftache:
Prima pagină din plângerea depusă de Dimoftache:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News