A apărut primul sondaj pentru alegerile prezidențiale din 2024. Agenția Sociopol, a lui Mirel Palada, dă cele mai mari șanse lui Mircea Geoană.
Conform unui sondaj Sociopol, citat de presshub.ro, se poate preconiza o finală la prezidențiale între Laura Codruța Kovesi și Mircea Geoană. Sunt singurii lideri, practic din afara sferei politice naționale actuale, despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă, ca posibili candidați în 2024 pentru a ocupa locul lui Klaus Iohannis.
Laura Codruța Kovesi (30%) și Mircea Geoană (29%), care nu activează acum în mediul politic național, ocupă primele locuri la capitolul încredere, practic la egalitate, dacă ținem cont de marja de eroare a sondajului. Mai sunt însă doi ani până la alegerile prezidențiale, dar așa arată fotografia momentului. Preferințele românilor nu ar trebui să mire pe nimeni, din moment ce, probabil, oamenii s-au săturat de politicienii „clasici” și vor „altceva”. Procentele vizează „încrederea” românilor.
De altfel, au fost singurele nume despre care s-a tot vorbit că ar putea candida la prezidențiale 2024, până la acest moment. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, mai ales că mai sunt doi ani până la marele eveniment politic.
În ceea ce privește intenția de vot la alegerile prezidențiale, Geoană este favorit și în turul I și în finală.
Mircea Geoană ar ieși, potrivit Sociopol, pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, indiferent dacă ar candida susținut de PSD sau în scenariul unui candidat comun PSD-PNL. Ciolacu, chiar dacă ar candida susținut de PSD și PNL, riscă să nu prindă turul al doilea, fiind la aproape la egalitate cu Kovesi și Simion (AUR), cei plasați de sondajul lui Mirel Palada pe locurile doi, respectiv trei.
Singurul pe care l-ar putea învinge Marcel Ciolacu în finală este George Simion, iar liderul AUR ar pierde, dacă ar ajunge în finală, cu oricare dintre ceilalți candidați importanți.
Sondajul a fost realizat în perioada 20 – 27 iunie 2022.
Are păr negru, zâmbetul larg și un aspect impresionant, spune autoarea articolului, Lina Verschwele, despre fostul nostru procuror șef al DNA.
„Kövesi are 1,82 metri (cinci picioare, 11 inci) înălțime, poartă o jachetă cu umeri largi și arată suficient de puternică pentru a sparge orice ziduri. Se pare că și-a găsit menirea”, menționează ziarista Der Spiegel, după ce prezintă, în deschiderea articolului, riscurile pe care și le asumă șefa EPPO. Între campaniile de presă ostile și birocrație, care este cel mai mare pericol? Birocrația, răspunde Laura Kovesi. Care, însă, începuse dialogul cu jurnalista Der Spiegel afirmând: ”Știu că ați auzit multe lucruri negative despre mine”. O mică inadvertență, insesizabilă publicului greman.
Ziarul german îi face un scurt rezumat al carierei. A ieșit pe scena publică la 16 ani, când naționala de baschet s-a clasat pe locul al doilea la Campionatul European de Tineret. Dar, menționează Der Spiegel, Kovesi era adevăratul lider al echipei, așa cum a mărturisit ulterior presei antrenorul lotului.
Tatăl său, judecător important, a sfătuit-o să se facă notar, dar Kovesi nu l-a ascultat și a intrat în magistratură. La 25 de ani, lupta cu crima organizată în Sibiu, la 33 era prima femeie care ajungea să conducă Parchetul General, în 2013 era numită la conducerea DNA, arestând doi premieri și 11 miniștri, anchetând cazul „Colectiv” etc.
Președintele Klaus Iohannis e menționat în trecere, alături de Liviu Dragnea, în capitolul dedicat tentativelor politice de a frâna lupta doamnei Kovesi pentru stârpirea corupției. „A fost cel mai rău moment din viața mea”, spune Kovesi despre decizia președintelui de a o îndepărta de la conducerea DNA.
Laudele la adresa procurorului șef EPPO, însă, nu sunt puține.
Fostul său contracandidat la șefia Parchetului European, Andres Ritter, care acum lucrează sub coordonarea Laurei Codruța Kovesi, spune că nimeni nu întruchipează mai bine ca ea valorile EPPO. Și-a căpătat o reputație de luptător neînfricat, adaugă jurnalista germană.
Monika Hohlmeier, președintele Comitetului de Control Bugetar al Parlamentului European, o consideră pe Kovesi ”întruchiparea Justiției” și susține cererea de mărire a bugetului EPPO cu 12 milioane de euro. În plus, Hohlmeier o apreciază pe Kövesi fiindcă nu se lasă distrasă de amestecul politic, după cum spune politicianul german, membru al Partidului Verzilor.
Articolul din Der Spiegel ar putea stârni nostalgii unor cititori maturi, obișnuiți să vadă astfel de laude în Scânteia, care republica articole occidentale de PR pentru Ceaușescu. Nuanțele sunt, însă, mai importante.
Articolul din Der Spiegel ar putea anunța debutul campaniei electorale, nu atât prin prisma laudelor, cât a criticilor avansate. Laura Kovesi, întruchiparea Justiției, nu are suficientă diplomație și nici nu face jocuri politice. Iar job-ul este mai degrabă unul în care se cer astfel de abilități, în care se cer concesii și se fac negocieri.
Kovesi e obligată să călătorească, pentru a debloca lucrurile la nivel național și să se lupte pentru bugetul instituției, sau pentru a convinge țările membre să sprijine anchetele EPPO. Într-un an, de când a pornit lupta cu corupția la nivel european, a reușit totuși să lanseze 600 de anchete și să confiște active de trei ori mai mari decât bugetul instituției pe care o conduce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu