Analistul politic Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au vorbit despre posibilitatea ca Laura Codruța Kovesi să candideze la alegerile prezidențiale.
Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au avut un schimb de replici într-o notă ironică, în emisiunea Miercurea Neagră de la DCNews TV:
Bogdan Chirieac: Eu o aştept pe doamna Kovesi să câştige alegerile prezidenţiale de anul viitor şi ne (n.r. USR) aduce dânsa la guvernare, că nu are cu cine să guverneze decât cu USR şi PNL. Şi, dacă nu este majoritate din prima, o facem imediat, că punem DNA să facă majoritate. Știți cum?
Mugur Ciuvică: Aşteptaţi..
Bogdan Chirieac: Adică se va da un caz printre parlamentari: cine nu trece la USR sau la PNL, cătuşele! Și o să avem la uşă pe alese, în partea asta. Nu aveţi ce spune!
Mugur Ciuvică: Este un fenomen, când eşti în depresie din asta politică, în cazul celor de la USR: oamenii îşi fac tot felul de visuri.
Bogdan Chirieac: Domnule, visaţi, nu visaţi... "Proiectul Laura Codruța Kovesi" nu este un vis. Este o realitate!
Mugur Ciuvică: Unii o să vă explice cum o să vină preşedintele lumii, o să vă spună că, de fapt, el e Napoleon şi se întoarce în România să vă aducă USR-ul la guvernare. O să găsiţi tot felul de idei din asta.
Bogdan Chirieac: Fraza asta o reţin pentru anul viitor, în campania electorală la prezidenţiale. Spuneți așa: planul "Kovesi președinte" este o nebunie. Asta spuneţi. Am înţeles bine.
Mugur Ciuvică: Da, foarte bine aţi înţeles, dar greu.
Bogdan Chirieac: Perfect, abia aştept să văd ce replică o să aveți la emisiunea Miercurea Neagră. Nu vă pun un scaun mai mic, tot aşa vă ţin, ca să vă pot privi în ochi. Să o rugăm pe doamna Kovesi să vă ierte, că totuşi trebuie să continuăm emisiunea. Dacă vă ia la vorbitor, nu o să putem face emisiunea. Dar, dacă ne bagă pe amândoi, o facem acolo.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu