Kovesi, primele declaraţii după lansarea oficială a EPPO. Obiectivul EPPO, anunţat

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Laura Codruţa Kovesi începe oficial munca la EPPO şi a făcut deja primele declaraţii despre Parchetul European. 

Fostul procuror şef DNA a numit lansarea EPPO drept "un moment istoric" şi a anunţat şi care este obiectivul instituţiei. 

„Ținta noastră, infracționalitatea economică și financiară. Să fiți convinși, aceasta este cea mai comună amenințare pentru orice societate democratică”, a declarat Laura Codruța Kovesi, conform France 24. 

Stelian Ion, de acord cu Kovesi. "Moment istoric pentru România şi Europa"

„Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană și pentru România, ca stat membru participant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Așteptările cetățenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. Sunt convins că Procurorul-șef european și echipa sa vor da dovada profesionalismului şi excelenței, prin obținerea unui track-record care să asigure o protecție efectivă a intereselor financiare ale Uniunii. Voi continua să sprijin activitatea Parchetului European, conștient fiind că succesul acestuia depinde de strânsa și eficienta colaborare a acesteia cu autoritățile naționale competente, bazată pe încredere reciprocă”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion.

Parchetul European este instituit în temeiul Regulamentul (UE) 2017/1939, ca organ independent al Uniunii Europene. Este primul organ al UE cu atribuții de investigare și urmărire penală, având competența de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 și stabilite în Regulamentul (UE) 2017/1939). Cauzele instrumentate de EPPO sunt deferite instanțelor competente din statele membre.

VEZI Kovesi începe treaba la EPPO. Ministerul Justiției organizează un ALT concurs pentru selecția procurorilor europeni

Lansarea noului parchet nu se produce însă fără obstacole. Prevăzută iniţial să aibă loc la sfârşitul lui 2020, aceasta a trebuit să fie amânată în special pentru că cele 22 de state participante au întârziat în desemnarea procurorilor lor delegaţi. Două dintre ele nu au făcut acest lucru nici până în prezent: Slovenia şi Finlanda.

Ce competenţe are Parchetul European?

Parchetul European, condus de fosta şefă a parchetului anticorupţie român Laura Codruţa Kovesi, va fi 'complet independent faţă de Comisie, celelalte instituţii şi organe ale UE, precum şi faţă de statele membre'. Ce competenţe are Parchetul European? Această instanţă supranaţională va avea drept sarcină anchetarea şi urmărirea în justiţie a autorilor de infracţiuni care aduc atingere bugetului UE.

O putere inedită, de care nu dispunea Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF). Parchetul European va investiga şi urmări penal frauda în materie de TVA dacă implică cel puţin două state membre şi sume de cel puţin 10 milioane de euro, corupţia sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE şi spălarea de bani. Numai în ceea priveşte frauda transfrontalieră cu TVA, UE estimează prejudiciul la 30 până la 60 de miliarde de euro pe an. Pentru celelalte infracţiuni, estimările sunt de circa 500 de milioane de euro pe an.

VEZI EPPO condus de Kovesi, start activitate cu întârziere. 'Consecinţe negative' din cauza Sloveniei şi Finlandei. Alte 5 state nu participă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel