Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la Timişoara, că, deocamdată, ancheta procurorilor în cazul Ţundrea îl vizează doar pe adevăratul făptuitor al crimei, nu şi pe procurorul care a instrumentat iniţial cazul.
Laura Codruţa Kovesi a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de bilanţ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, că în cazul Ţundrea este o anchetă în curs, care îl vizează pe adevăratul făptuitor, până în acest stadiu al anchetei nefiind vizat şi procurorul care a instrumentat, iniţial, acel caz, informează Mediafax.
„Este o anchetă în curs, cu privire la persoana suspectată că ar fi comis această infracţiune. S-au desfăşurat, ieri (luni - n.r.), câteva activităţi de urmărire penală. Sper ca în cel mai scurt timp procurorii care au în lucru acest caz să se pronunţe cu privire la soluţia care trebuie emisă în acest caz. (...) Până în acest stadiu, ancheta vizează doar suspiciunile cu privire la adevăratul făptuitor. Deocamdată, nu este cercetat procurorul care a instrumentat în primă fază dosarul“, a spus Kovesi.
Întrebată de jurnalişti ce riscă acel procuror care a instrumentat iniţial cazul Ţundrea, în cazul în care se va descoperi că a comis o eroare judiciară, ţinând cont că acesta s-a pensionat între timp, Kovesi a afirmat că acesta poate răspunde material în cazul în care a acţionat „cu rea-credinţă“, însă, dacă a comis o abatere disciplinară, ancheta în acest caz va fi făcută de CSM.
„Răspunderea magistraţilor este reglementată în legislaţie. Un magistrat poate să răspundă material în situaţia în care se dovedeşte că şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă. Dar, până în acest moment, din punct de vedere penal, cel care a instrumentat dosarul nu este încă cercetat. Dacă s-a comis o abatere disciplinară, nu este atributul procurorului general. CSM poate investiga şi poate aplica sancţiuni, procurorul general nu poate face acest lucru“, a conchis Kovesi.
Citeşte şi:
Audieri la Parchetul Tribunalului Gorj în cazul Ţundrea, care a stat în închisoare 12 ani nevinovat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News