Kovesi pune tunurile pe Bulgaria. De unde nu aveau nevoie de DNA, acum îi ia EPPO pe sus! Aproape 100 de anchete în curs

Laura Codruța Kovesi/ foto EPPO Facebook
Laura Codruța Kovesi/ foto EPPO Facebook

Țara vecină, Bulgaria, cea al cărei premier spunea că ei nu au nevoie de DNA, România are, este acum vizată în aproape 100 de anchete ale Parchetului European. 

Biroul procurorului public european (EPPO, Parchetul European) gestionează 98 de anchete active cu privire la fraude cu fonduri europene şi cu TVA transfrontalieră în Bulgaria, indică primul raport anual al EPPO, dat joi publicităţii, transmite BTA, conform Agerpres. 

Documentul acoperă perioada 1 iunie - 31 decembrie 2021.

Pagube din infracțiunile suspectate în Bulgaria: 427 de milioane de euro din fonduri europene și 3,4 milioane de euro din TVA


Pagubele totale din infracţiunile suspectate în Bulgaria sunt estimate la 427 milioane de euro din fonduri europene şi 3,4 milioane euro din fraude cu TVA. O persoană a fost pusă sub acuzare.

Până la 31 decembrie 2021, EPPO a primit 273 rapoarte sau plângeri despre fraude cu fonduri europene în Bulgaria, dintre care 237 din partea autorităţilor naţionale, 12 de la instituţii sau agenţii UE, 17 de la entităţi private şi 7 ex officio.

Au fost deschise 105 anchete în Bulgaria, dintre care 49 noi cazuri iniţiate de EPPO, iar 56 cazuri raportate de autorităţile naţionale şi preluate de EPPO. Un caz a fost clasat din lipsă de probe relevante.

Citește și: EXCLUSIV  Borisov, premierul Bulgariei, SĂLTAT de Kovesi. Chirieac amintește celebra AROGANȚĂ. Gușă: Prețul a fost capul lui!

Parchetul European ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul lui 2020, dar şi-a început activitatea la 1 iunie 2021.

EPPO este instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Patru dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene - Polonia, Suedia, Ungaria şi Irlanda - au ales să nu participe la EPPO, în timp ce Danemarca are un opt-out de la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (AFSJ).

Fiecare dintre cele 22 de ţări participante are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european, funcţie deţinută în prezent de procurorul român Laura Codruţa Kovesi. Fiecare stat participant are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care conduc investigaţii în ţara lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel