Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a evaluat, pentru DCNews, proiectul de rezoluție referitor la statul de drept din România, pe care Parlamentul European vrea să îl supună aprobării.
Vezi AICI DOCUMENTUL în EXCLUSIVITATE: Rezoluție România stat de drept documentul. Grapini: Schimbarea lui Kovesi, în text
Europarlamentarul s-a arătat foarte dezamăgită de ceea ce se susține în rezoluție. "Rezoluția este excesivă și inadecvată pentru că Parlamentul European se folosește de situația din România pentru a propune niște măsuri pe care Uniunea Europeană nu a fost capabilă să le ia. Mă refer la nevoia existenței unui mecanism de evaluare a standardelor din justiție la nivel european, pentru că nu putem admite că aceste standarde sunt diferite și aplicabile doar unui stat și nu tuturor. Chestiunile care țin de evluarea statului de drept și despre lupta împotriva corupției nu au niciun fundament pentru că aceste aspecte se evaluează, în primul rând, de noi statele membre, în raport de respectarea ordinii constituționale. Atâta vreme cât CCR îmi spune ce legi nu sunt constituționale, eu sunt obligată să le pun în acord potrivit regulilor interne. Este o rezoluție politicianistă, iar fundamentarea ei este complet greșită", ne-a spus Nicolai.
Dublă măsură în cazul intervenției la proteste
"Ceea ce m-a deranjat foarte tare este o afrmație pur politicianistă, adică aceea privitoare la comportamentul excesiv al jandarmeriei în protestul din 10 august. Dacă tot suntem state cu drepturi egale și suntem obligați să avem un anume comportament în relația cu publicul, nu pot să cred că reacția autorităților de la București a fost mai exagerată decât reacția la proteste în Germania, în Belgia, Franța, Norvegia, Italia", a precizat europarlamentarul.
Cazul Kovesi, politicianism
"Referitor la includerea temei revocarii lui Kovesi, pot spune că se remarcă aceeași inconsecvență și politicianism. Toată lumea e conștientă că avem legi diferite. Nu am reușit să înțeleg de ce nu au reproșat nimic Germaniei după ce ministrul lor de justiției a destituit imediat pe procurorul general pentru un comportament pe care acesta îl considera inadecvat. Este atât de superficială această rezoluție încât mă face să mă simt așa... foarte inconfortabil”, a mai spus Norica Nicolai.
Consecința juridică a adoptării rezoluției
Înciuda scandalului iscat de apariția acestui proiect de rezoluție, Nicolai ne-a spus că adoptarea acesteia nu va avea nicio consecință pentru România. "Adoptarea rezoluției nu va presupune nimic. Ea nu are nicio consecință juridică. Nici nu au îndrăznit să ceară activarea articolului 7 (n.r. interzicerea dreptului la vot pentru un stat membru) cum se specula în țară pentru că și-au dat seama că ar fi fost nesustenabil juridic. În România nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Ungaria și Polonia. Există însă și aici duble standarde, pentru că nouă ne reproșează că de ce nu lăsam președintele să numească procurorii, iar Poloniei îi reproșează că de ce lasă președintele. Foarte mult politicianism la Bruxelles și am văzut și acum la Madrid", a adăugat europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News