Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre posibilitatea ca Franţa să o susţină oficial pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European, după ce această informaţie a apărut în presa internaţională.
„Guvernul PSD-ALDE a boicotat candidatura lui Kovesi. Noi am susținut-o. În cele trei etape ale procedurii de selecție, Kovesi a câștigat în două etape. La votul din PE a fost decis influența care a fost determinată de lobby-ul europarlamentarilor PNL. Iar astăzi, doamna Kovesi, candidatul român, este candidatul PE, pentru că doamna Kovesi a fost votată în cele două Comisii, în LIBE și CONT. De regulă, atunci când au existat diferențe în proceduri de nominalizare între Parlamentul European și Consiliul UE a prevalat decizia PE, pentru că e mai legitim, e rezultatul unui vot direct și are mai multă forță în fața Consiliului UE”, a declarat Ludovic Orban, marți seară la TVR 1.
„Pentru că susțin orice român care are șansa să obțină o funcție de conducere la nivel european. Pentru noi e extrem de important. Noi trebuie să jucăm aici în UE. Nu avem altă variantă. Ca să jucăm bine trebuie să facem punți de comunicare, să ne poziționăm”, a mai spus liderul PNL.
Acesta a spus că lumea ar trebui să mulțumească PNL pentru susținerea fostului procuror-șef al DNA la șefia Parchetului UE, pentru că eurodeputații Alianței USR-PLUS au început să facă lobby lui Kovesi de abia din actuala legislatură a Parlamentului European.
„Până astăzi, pentru că procedura s-a desfășurat în legislatura Parlamentului European, ei nu erau reprezentați în Parlamentul European. Cu siguranță, să ne mulțumiți. Aici e vorba de un candidat român care are șansa să ocupe o poziție de conducere extrem de importantă, iar imaginea României va avea de câștigat de pe urma acestei victorii”, a conchis Orban.
Franţa a decis să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de şef al Parchetului Uniunii Europene, afirmă surse oficiale franceze şi române citate de cotidianul Financial Times.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News