Kremlinul declară că tratativele cu Ucraina nu sunt ușoare, dar că este important să continue

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, spune că este important ca discuțiile cu Ucraina să continue.

Discuţiile dintre delegaţiile Rusiei şi Ucrainei nu au fost uşoare, dar este important ca acestea să continue, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă RIA, care a citat o declaraţie făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.

Într-un interviu acordat postului de televiziune belarus, care urmează să fie difuzat sâmbătă seara, Peskov a mai spus că Rusia ar dori să continue discuţiile cu Ucraina în ţara vecină Belarus, dar că Kievul nu este de acord cu ideea.

Rusia şi Ucraina au avut luna trecută mai multe runde de discuţii în Belarus, însă delegaţiile din cele două ţări s-au întâlnit săptămâna trecută la Istanbul, în Turcia.

Pe de altă parte, agenţia Interfax Ukraina l-a citat sâmbătă pe negociatorul ucrainean David Arahamia care a spus că locul unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski va fi cel mai probabil Turcia.

Arahamia a anunţat că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a sunat vineri pe Putin şi pe Zelenski "şi a părut să confirme din partea sa că sunt gata să aranjeze o întâlnire în viitorul apropiat". "Nici data, nici locul nu sunt cunoscute, dar credem că cel mai probabil ar putea fi Istanbul sau Ankara", a adăugat negociatorul ucrainean, scrie Agerpres.

Premierul Poloniei: Rusiei trebuie să i se impună „sancțiuni reale“

Premierul polonez Mateusz Morawiecki face presiuni pentru o înăsprire a sancţiunilor UE care vizează Rusia, apreciind că măsurile adoptate până acum nu sunt nici pe departe suficiente, transmite sâmbătă dpa.

Morawiecki s-a întâlnit sâmbătă cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Varşovia, la un centru de primire a refugiaţilor de război din Ucraina, scrie Agerpres.

Politicianul conservator a remarcat că rata de schimb a rublei a revenit la nivelul de dinaintea invaziei ruse din Ucraina, semn că Moscova reuşeşte să evite sancţiunile.

"Aceasta înseamnă că toate măsurile economice - microeconomice, macroeconomice, financiare, bugetare şi monetare - nu au funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit-o unii politicieni", a apreciat Morawiecki, care a atras atenţia că oficiali din unele ţări ale UE vorbesc ca şi cum relaţiile cu Rusia ar putea reveni la situaţia de dinainte de război (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel