Kremlinul dezvăluie furtul a miliarde de ruble la construcţia cosmodromului Vostochny

Kremlinul a dezvăluit luni furtul a 11 miliarde de ruble (aproximativ 175 milioane de dolari) la construcţia cosmodromului Vostochny, în extremul orient al Rusiei, relatează EFE.

'În total, s-au furat 11 miliarde de ruble, dintre care s-au recuperat 3,5 miliarde (55 de milioane de dolari), a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Potrivit lui Peskov, 5 dintre cele 19 instalaţii ale cosmodromului - o alternativă la Baikonur, care se află în Kazahstan - încă nu au fost finalizate.

'În prima etapă (a anchetei) au fost deschise 128 de procese penale, la care ulterior s-au adăugat alte 32 de dosare', a precizat purtătorul de cuvânt, care a subliniat că în total 32 de persoane au fost condamnate. Potrivit acestuia, Comitetul de Instrucţie (CI) al Rusiei investighează alte cinci cazuri. Peskov a făcut aceste declaraţii presei după ce, în cursul dimineţii, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut organizarea unei reuniuni a membrilor guvernului pentru a controla cu mai multă rigurozitate resursele pe care statul le alocă proiectelor naţionale.

'S-a spus de sute de ori: să se lucreze în mod transparent, când se acordă sume mari. Proiectul are practic un caracter naţional. Dar sunt furate sute de milioane de ruble', a spus Putin la reuniune. Despre situaţia construcţiilor la Vostochny, preşedintele a precizat că 'există zeci de cazuri penale deschise, sentinţe judiciare şi oameni în puşcării, însă acolo (la cosmodrom) încă nu s-a făcut ordine', informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel