Kremlinul neagă că Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, susține că informațiile apărute în mass-media despre o conversație telefonică între Vladimir Putin și președintele ales al SUA, Donald Trump, nu corespund realității.
„Nu a existat nicio conversație”, a spus Peskov reporterilor luni, răspunzând la o întrebare conexă, scrie Interfax.
„Acesta este cel mai clar exemplu de calitatea informațiilor care acum sunt publicate chiar și în publicații destul de respectate. Aceasta este pur și simplu ficțiune, este pur și simplu o informație falsă”, a mai declarat acesta.
Reacția lui Peskov a venit după ce The Washington Post, citând surse, a raportat că Putin și Trump au avut o conversație telefonică joi. Astfel, potrivit unor surse citate de publicație, aceștia au discutat, în special, despre conflictul din Ucraina.
The Washington Post a raportat că cel de-al 47-lea președinte american l-a avertizat pe liderul rus împotriva escaladării situației din Ucraina și „i-a reamintit de prezența militară semnificativă a forțelor americane în Europa”.
VEZI ȘI: Trump trece deja la măsuri dictatoriale. Vrea să-și numească cabinetul fără aprobarea Senatului
„Au discutat despre obiectivul realizării păcii pe continentul european, iar Trump și-a exprimat interesul pentru conversațiile ulterioare pentru a discuta o soluție a conflictului ucrainean în viitorul apropiat”, au spus interlocutorii publicației.
The Washington Post a susținut faptul că Donald Trump a sunat din reședința sa din Florida.
Reamintim faptul că în campania sa prezidențială, Donald Trump a spus că va pune capăt războiului din Ucraina, deși nu a oferit detalii despre cum intenționează să facă acest lucru. Acum, mass-media a scris că acesta a semnalat în privat că va sprijini un acord prin care Rusia păstrează teritoriul ocupat, iar în timpul apelului a ridicat pe scurt problema teritoriilor, au spus sursele familiarizate cu convorbirea.
The Washington Post a scris că apelul, care nu a fost raportat anterior, a venit pe fondul incertitudinii generale cu privire la modul în care Donald Trump va reseta tabla de șah diplomatică mondială a aliaților și adversarilor SUA după victoria sa decisivă de săptămâna trecută. Trump a declarat joi pentru NBC că a vorbit cu aproximativ 70 de lideri mondiali, inclusiv cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, discuție la care a participat și Elon Musk. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu