Kremlinul pune în pericol alegerile din Moldova. Chirieac: Aflu și mă îngrozesc de ce a zis George Simion de la AUR

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Analistul Bogdan Chirieac a prezentat mizele Kremlinului pentru destabilizarea alegerilor din Republica Moldova.

„Am văzut, de fiecare dată când au avut loc alegeri în Republica Moldova, această implicare a Rusiei cu agitatori, cu bani băgați în tot felul de indivizi ca să provoace haos. Este război hibrid în Republica Moldova, cu tot ce înseamnă noțiunea de război hibrid, inclusiv cu oameni pe teren, cu oameni antrenați în Federația Rusă, să facă mitinguri, să spargă, să distrugă, să rănească, să bage lumea în sperieți, să nu vină la referendumul care ar consimți unirea României cu Republica Moldova în interiorul Uniunii Europene, că despre asta vorbim, scoaterea Republicii Moldova de sub cizma rusească, după atâta amar de ani, și readucerea ei în lumea civilizată. Și atunci Rusia întrebuințează toate mijloacele.

Aflu și mă îngrozesc, aici, faptul că domnul George Simion de la AUR ar fi spus ca Republica Moldova să nu primească niciun sprijin câtă vreme acolo se află Maia Sandu și PAS. Păi Maia Sandu este în acest moment garanția parcursului european al Republicii Moldova. Nu înțeleg sub nicio formă această declarație a lui George Simion, dată strict în interesul Federației Ruse. Maia Sandu oricum este cotată cel mai bine pentru aceste alegeri, adică nu cred că are emoții.

Vor să se bată în secțiile de votare, să folosească drone. Sunt antrenați chiar să facă bombe artizanale. Sunt trupe de comando care vor să-i bage în sperieți, să nu vină la vot, referendumul să nu fie validat, că e nevoie de un număr de voturi pentru a fi validat referendumul. Moldova nu este într-o situație foarte bună, fiindcă din 4,4 milioane de locuitori, 2 milioane sunt la muncă în Europa. Noi, românii, înțelegem perfect lucrul acesta. Dintre cei rămași acolo, o bună parte sunt rusofoni. Rusofonii sunt îndoctrinați din mare nefericire de către Moscova.

Ideea este că le trebuie un program avansat de integrare a minorităților naționale și de garantare a drepturilor lor, așa cum de pildă are minoritatea maghiară în România, sau cum au minoritățile ruse în țările baltice. Sunt de făcut toate aceste lucruri. Important este să aduci Republica Moldova pe cale europeană, să nu o mai lași acolo unde e plânsul și încleștarea dinților, în Federația Rusă”, a precizat Bogdan Chirieac, la România TV.

Reamintim că autoritățile din Republica Moldova au lansat joi un avertisment îngrijorător privind un complot orchestrat pentru destabilizarea țării, implicând antrenamente și finanțări externe. În cadrul unei conferințe de presă, șefii principalelor instituții de securitate au făcut dezvăluiri șocante despre implicarea a sute de cetățeni moldoveni, care ar fi fost instruiți în Rusia, Serbia și Bosnia-Herțegovina. Aceștia ar fi fost pregătiți pentru organizarea unor proteste menite să răstoarne ordinea constituțională a statului. Informațiile au fost prezentate de Viorel Cernăuțeanu, șeful Poliției Naționale, Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, și Victor Furtună, procurorul-șef interimar al Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS).

Potrivit declarațiilor făcute în cadrul conferinței de presă, aceste antrenamente ar fi fost conduse de instructori din grupări paramilitare ruse, precum Wagner și Ferma, entități cunoscute pentru activitățile lor de destabilizare. Viorel Cernăuțeanu, șeful Poliției Naționale, a subliniat că documentarea acestor activități a început din luna iunie și a dezvăluit amploarea operațiunilor: „Începând cu luna iunie, echipe restrânse de câte 20 de persoane au călătorit în mod regulat în Federația Rusă, la baza de antrenament din Krasnaya Pahra, unde au fost pregătite pentru diferite forme de acțiuni de protest. Până în prezent, peste 300 de persoane au participat la aceste tabere de pregătire.”

El a detaliat că persoanele instruite au fost învățate cum să se comporte în timpul protestelor, cum să provoace forțele de ordine și cum să folosească tehnici avansate de retragere din mulțime. Cernăuțeanu a precizat că, în urma acestor antrenamente, „aceste grupuri urmau să provoace dezordine în masă, sub diverse pretexte, cum ar fi presupuse fraude electorale sau eliminarea unor candidați electorali din cursă.”

Maia Sandu susținea că sprijinul României oferit Republicii Moldova este multidimensional, iar dacă ar rămâne fără el, așa cum a solicitat George Simion, liderul AUR, țara nu va mai fi parte a lumii libere.

„România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban. Asta fac, din păcate, cei care au pe mână banii noştri. Niciun leu pentru guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, spunea George Simion, în 2022.

Maia Sandu a fost întrebată, la acel moment, despre declarația recentă a liderului AUR, George Simion, potrivit căreia „România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chișinău”. 

„Nu mi-am imaginat și nu vreau să-mi imaginez. Avem o relație excelentă. Nu cred că vreodată am avut o relație mai bună între Chișinău și București. Cred că putem să consolidăm și să construim pe această relație. Nu văd cum ne-am descurca fără sprijinul Bucureștiului în această perioadă complicată. Ar însemna să devenim și mai vulnerabili și să ne pierdem șansa de a rămâne parte a lumii libere”, a fost răspunsul Maiei Sandu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel