Kremlin a reacționat la vizita lui Iohannis, Macron, Scholz și Draghi în Ucraina.
Kremlinul a catalogat joi ca fiind inutile livrările de arme occidentale către Ucraina, în momentul în care preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi se află în vizită la Kiev, relatează Agerpres, citând AFP.
"Ne-am dori să sperăm că liderii acestor trei ţări (...) nu se vor concentra doar pe sprijinirea Ucrainei şi proiectele privind continuarea furnizării în continuare de arme. Acest lucru este total inutil şi nu va face decât mai mult rău acestei ţări", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Cu toate acestea, el a spus că "speră că ei (cei trei lideri) îi vor cere (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski să aibă o abordare realistă a situaţiei".
La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a scris un mesaj în limba engleză pe Twitter în care a luat în derâdere vizita celor trei lideri europeni, numindu-i pe Macron, Scholz si Draghi europeni iubitori de broaşte, cârnaţi şi spaghete", notează dpa.
În opinia lui Medvedev, această vizită a lui Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi are o "utilitate zero" şi a insinuat că cei trei se îmbată cu "horilka", vodca ucraineană.
"Ei au promis din nou Ucrainei aderarea la UE şi obuziere vechi, apoi, îmbuibaţi cu horilka, se vor întoarce acasă cu trenul, ca acum 100 de ani", a scris pe Twitter Medvedev, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
"Cu toate acestea, ei nu vor aduce Ucraina mai aproape de pace. Ceasul ticăie", a mai scris el.
Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012 şi premier între 2012 şi 2020, deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi premierul Italiei, Mario Draghi, au reafirmat, în cursul vizitei în Ucraina, solidaritatea Uniunii Europene cu poporul ucrainean, în contextul conflictului militar cu Rusia.
Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au ajuns joi dimineaţă în Ucraina. S-au deplasat în Irpin, o localitate situată la periferia vestică a Kievului în care au fost semnalate masacre comise de trupele ruse, iar apoi au discutat cu preşedintele Volodimir Zelenski în capitala Ucrainei.
"Vom vizita un loc în care a avut loc un masacru de război, iar apoi vom purta discuţiile prevăzute cu preşedintele Zelenski. Adresez un mesaj de unitate europeană poporului ucrainean, de susţinere, atât în prezent, cât şi în viitor, săptămânile următoare vor fi săptămâni dificile", a declarat Emmanuel Macron, potrivit postului BFMTV.
La rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, a evidenţiat importanţa continuării oferii de asistenţă Ucrainei, în conflictul cu Rusia. "Este important, în contextul în care ajung la Kiev liderii a trei ţări mari, care sunt fondatoare ale comunităţii economice europene, să arătăm susţinere pentru cetăţenii Ucrainei în aceast situaţie cu totul specială", a afirmat Olaf Scholz, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.
"Nu vrem să arătăm doar solidaritate, ci şi să ne asigurăm că ajutorul pe care îl organizăm, financiar, umanitar, dar şi în materie de armament, să poată continua. Vom continua susţinerea cât va fi necesar pentru lupta de independenţă a Ucrainei", a subliniat Olaf Scholz. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News